De la ora 15:00, în prezența gazdelor (decanul – prof. univ. dr. Alina Bădulescu, și prodecanul prof.univ.dr. Diana Sabău-Popa), festivitățile de deschidere s-au derulat sub ochii rectorului Universității, prof.univ.dr. Constantin Bungău, ai reprezentantului Senatului universitar, conf.univ.dr. Simona Vicaș, prezent fiind şi prefectul de Bihor, Ioan Mihaiu.
Cei trei au evidențiat rolul important al economistului în toate organizațiile, instituțiile și companiile, precum și în toate sferele și domeniile vieții economice și sociale și şi-au exprimat aprecierea faţă de munca economiştilor din universitate, felicitându-i.
Pe parcursul după amiezii, economiștii universitari orădeni au fost implicaţi în trei sesiuni de comunicări științifice: Conferința internațională a doctoranzilor economiști – aflată la cea de-a opta ediție, Sesiunea de comunicări a masteranzilor și absolvenților economiști – aflată la cea de-a cincea ediție, Sesiunea de comunicări a profesorilor de științe economice din învățământul preuniversitar.
Numărul mare de economişti (peste 100) care au participat la nu mai puţin de 94 comunicări științifice incluse în manifestările acestei zile, a demonstrat dorinţa de implicare a acestora în viaţa universităţii şi a comunităţii locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!