Înainte ca drapelul să fie înățat pe catarg, oficialitățile au sărutat drapelul după care fanfara militară a intonat imnul național. Ceremonialele s-au încheiat cu o paradă militară.
În cele ce urmează redăm mesajul transmis de prefectul Claudiu Pop:
„Astăzi avem prilejul de a trăi momente emoţionante, momente de cinste şi onoare, momente preţioase pentru România, momente de glorie pentru însemnele naţionale.
Începând cu anul 1834, când domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica Vodă a obţinut, pentru prima dată în istorie, învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”, la revoluţia paşoptistă, trecând prin Războiul de Independenţă, Marea Unire din 1918, războaiele mondiale şi până astăzi, roşu – galben – albastru, culorile drapelul naţional, au simbolizat şi continuă să simbolizeze libertatea şi unitatea naţională.
Din acest punct de vedere, Românii sunt prevestitorii unui istoric legat de drapelul purtător al sentimentului patriotic.
Ziua Drapelului, este un prilej fericit de a crea o legătură între trecut şi prezent, între istorie şi realităţi. Atât în vreme de pace, cât şi în vremuri tulburi, Românii au văzut în Tricolor un preţios reper.
Pentru cele trei culori –roşu, galben şi albastru, miliatrii români s-au jertfit pe câmpul de luptă apărând democraţia şi libertatea de care ne bucurăm astăzi.
Drapelul României ne aduce aminte de faptul că, patriotismul nu trebuie să fie o haină de sărbătoare, pe care o îmbrăcăm ocazional. Patriotismul trebuie să fie o stare de spirit, manifestată permanent şi pe care o datorăm României.
Drapelul a fost martorul devenii noastre ca stat şi naţiune. Mai mult, tricolorul este legământul făcut de fiecare generaţie ţării şi credinţei strămoşeşti.
Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, moment în care Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezentând principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnificând verticalitatea, cifra trei fiind numărul perfect.
Conform legii noastre fundamentale, drapelul tricolor este un simbol naţional alături de stemă, sigiliu şi imn.
Suntem români şi ne iubim ţara, cu tot ceea ce înseamnă ea. Ziua Drapelului are tocmai menirea să ne reamintească acest lucru, că avem datoria să explicăm noilor generaţii ce înseamnă drapelul, că este un simbol sfânt al neamului, că reprezină locul în care li s-au născut părinţii şi în care li se vor naşte copiii.
Astfel, prin faptele şi gândurile noastre onorăm acest simbol în fiecare zi. Fiecare dintre noi este parte a istoriei şi suntem cu toţii datori să cinstim simbolurile identităţii noastre naţionale.
La mulţi ani drapelului românesc! La mulţi ani, România!
Bunul Dumnezeu să fie cu noi toţi!”
Citiți principiile noastre de moderare aici!