Luni, 1 iunie, cei mici sunt aşteptaţi de la ora 11.00 pe pagina de facebook a Teatrului Arcadia pentru a viziona unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale trupei: „Apolodor, pinguinul călător”, de Gellu Naum, în regia lui Sebastian Lupu.
Apolodor este un pinguin tenor în corul unui circ, în Calea Moşilor, căruia i se face foarte dor de familie şi de ceilalţi pinguini cu care trăia la Polul Nord. Astfel, porneşte la drum lung ca să-i găsească, trecând, bineînţeles, prin nenumărate peripeţii şi întâlnindu-se cu personaje care mai de care mai minunate, care-l vor ajuta. Din distribuție fac parte actorii: Igor Lungu, Zentania Lupșe și Florian Silaghi. Scenografia este semnată de Oana Cernea, iar picturile de Mădălina Baciu.
În aceeași zi, de la ora 17.00, pe copii îi aşteaptă un dar din partea trupei Iosif Vulcan: spectacolul „Micul Prinț”, adaptare după Antoine de Saint-Exupéry, în regia lui Marius Costache. Micul Prinț este una dintre cele mai cunoscute și iubite opere literare, fiind tradusă în mai mult de 250 de limbi și dialecte și adaptată la numeroase alte forme de artă, printre care și teatrul. Însă, farmecul pe care povestea lui Saint-Exupéry îl exercită asupra cititorilor nu depășește doar hotarele lingvistice și cele artistice, ci și unul mult mai semnificativ în plan uman: vârsta. Astfel, de peripețiile prichindelului care colindă galaxia pentru a descoperi ce înseamnă iubirea, prietenia, singurătatea și moartea, se pot bucura în egală măsură atât inocenții copii, cât și oamenii mari, chiar dacă ei au nevoie întotdeauna de lămuriri.
Regizorul Marius Costache a reușit să recreeze universul încântător al poveștii pe scena Teatrului Regina Maria, păstrând candoarea specifică, dar și latura profund filosofică a operei. Spectacolul, prin urmare, nu se adresează doar copiilor de gimnaziu, ci și adolescenților care abia pășesc într-o altă dimensiune. Din distribuție fac parte actorii: Georgia Căprărin, Ciprian Ciuciu, Anda Tămășanu, Ion Ruscuț, Răzvan Vicoveanu, Andrian Locovei, Eugen Neag, George Dometi, Anca Sigmirean, Răzvan Vicoveanu și George Voinese.
Seara, la orele 21:30, actorii Trupei Arcadia le-au pregătit copiilor o scurtă surpriză, de care vor beneficia live, tot pe pagina de facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!