În acest an, concertele au ca protagoniști în principali artiști locali și din zone apropiate – de altfel, susținerea artiștilor locali și oferirea ocaziei de a se întâlni cu publicul constituie unul din obiectivele principale ale ediției 2021 a Zilelor Sfântului Ladislau.
[eadvert]
Pe scena festivalului cultural vor cânta, între alții trupa No Sugar, ansamblul Poklade, ansamblul Operettissimo, Heinczinger Mika (Misztrál), formația LED.
Noutăți
Între noutățile ediției din acest an se numără recitalurile de orgă care vor avea loc zilnic, la ora 12:00, la Biserica Reformată Olosig.
O altă noutate a acestei ediții este Curtea folclorului (plănuită, la scară mai mare, pentru ediția 2020) din Cetatea Oradea unde invitați vor fi, între alții, Ansamblul Maros, Berecz András și fiul său, alături de ansamblul Soroglya. Tot aici va fi prezentă expoziția Geofolk, semnată de Dávid Botond, în cadrul căreia vor fi ilustrate aproape 1.700 de porturi populare a 240 de etnii din 56 de țări.
Tot la capitolul noutăți estetice, în Cetatea Oradea vizitatorii vor putea admira o creație florală de mari dimensiuni, realizată de artiști din Debrețin.
Continuă, într-o altă formă, seria de evenimente Cântă Orașul, începută în 2019. De această dată muzica va fi prezentă nu doar în Oradea ci și, de exemplu, în Biserica din Reformată din Șișterea.
De asemenea, în Cetatea Oradea vor fi proiectate în aer liber două comedii maghiare de succes, cu subtitrare în limba română. Expozițiile vor fi și în acest an numeroase și diverse, de la compoziții realizate din timbre până la panouri uriașe cu machete grafice expuse în oraș. Nu în ultimul rând, cei mici și familiile vor putea participa la numeroase evenimente dedicate lor.
Gala de deschidere a festivalului cultural va avea loc luni, 21 iunie, de la ora 19:00 , la Teatrul Szigligeti, iar pe scenă vor interpreta bucăți de operă artiștii Teatrului Csokonai și ai Filarmonicii Kodály (Debrețin).
Ediția 2020, anulată
„Anul trecut nu am putut organiza festivalul, dar nu am lăsat să treacă anul fără a aduce o contribuție, credem noi, specială: am realizat și am publicat pe pagina de Facebook Festivalul Zilele Sfântului Ladislau • Oradea filme documentare din care ați putut afla multe informații interesante despre aspecte ale vieții din Oradea de demult”, a detaliat Zatykó Gyula, organizatorul principal al festivalului cultural.
„Ne face o mare plăcere să putem organiza în acest an festivalul cu public, iar revederea cu orădenii va fi o uriașă bucurie”, a precizat Zatykó Gyula.
„Împreună acasă”
„Sloganul ediției din acest an este Împreună, acasă, iar în acest spirit de coeziune, organizatorii roagă publicul să respecte măsurile legale anti-COVID aflate în vigoare. Măsurile obligatorii puse în aplicare în timpul festivalului pot fi consultate mai jos și vor fi publicate integral, alături de regulamentul general al evenimentului marți, 15 iunie, pe website-ul oficial www.zilelesfantuluiladislau.ro“, mai transmit organizatorii.
Tot pe websiteul oficial va fi disponibil, începând de marți, 15 iunie, și programul integral al Zilelor Sfântului Ladislau 2021, iar cu noutăți publicul este așteptat pe pagina de Facebook Festivalul Zilele Sfântului Ladislau • Oradea.
Zilele Sfântului Ladislau 2021 sunt susținute de finanțatori instituționali: Fondul Național Cultural (Ungaria) și Primăria Oradea, prin APTOR – Asociația Pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, sponsor oficial: OTP Bank România, sponsor principal: MOL România.
MĂSURI OBLIGATORII ANTI-COVID 19
Purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane sunt obligatorii pentru toți spectatorii, inclusiv copiii cu vârsta mai mare de 5 ani, pe toată durata evenimentelor.
La evenimentele desfășurate în aer liber, accesul este permis pentru:
· persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau
· persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau
· persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maximum 14 zile anterior desfășurării evenimentului)
Verificarea documentelor se va realiza la intrarea în perimetrul evenimetului. Vă rugăm ca, pe lângă documentele menționate anterior, să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate.
Copiii au acces fără aceste documente.
La intrare va fi verificată și temperatura. Doar spectatorii cu valori sub 37.3 grade Celsius vor avea acces.
Spectatorii pot urmări evenimentul doar de pe scaune, iar capacitatea este limitată la locurile marcate.
La plecare, spectatorii sunt rugați să utilizeze căile de ieșire marcate special.
Vă rugăm ca, în cazul formării de cozi, să păstrați distanța de 1,5 metri față de persoanele din fața și din spatele dumneavoastră.
Accesul la evenimentele desfășurate în interior se face, în ordinea sosirii, în limita a 70% din capacitatea sălii.
Purtarea măștii este obligatorie pe toată durata evenimentelor.
Program Zilele Sfântului Ladislau 2021
Duminică, 20 iunie
11:00 De la Sfântul Ladislau la Sfântul Ladislau – tură de ciclism
Organizatori: Asociația Civilă Maghiară, Asociația NAC
Tură de ciclism din Cetatea Oradea până la Capela ridicată în Băile 1 Mai în cinstea Sfântului Ladislau.
Luni, 21 iunie
12:00 Rugăciune de amiază cu muzică de orgă
Cu participarea organistului Zsolt Garai
Loc: Biserica Reformată Olosig
Organizator: Asociația Szent László
Orga Bisericii Reformate din Olosig va răsuna zilnic, la amiază, pe întreaga durată a festivalului cultural. Țineți aproape în fiecare zi!
15:30 Femeile în cultura din Debrețin – vernisaj
Expoziția foto va fi vernisată de dr. István Puskás, viceprimarul orașului Debrețin și de István Tóth, președintele Asociației Euro Foto Art
Loc: Biserica Reformată Orașul Nou – Casa de Rugăciune (strada Jean Calvin)
Organizator: Casa Partium (Debrețin), Asociația Szent László
Deschisă zilnic, între 22 și 25 iunie, între orele 10 și 13.
Expoziția constituie prima parte a unui proiect care va continua în 2022 cu Femei în cultura din Oradea.
17:00 Studii filatelice
Expoziție de imagini filatelice realizate de Judit Szendrei
Vernisată de Dr. István Puskás, viceprimarul orașului Debrețin
Loc: Galeria Tibor Ernő, Șirul Canonicilor, nr. 11
Organizator: Casa Partium (Debrețin), Asociația Szent László
Deschisă între 22 și 30 iunie, marți și sâmbătă între orele 11 și 16
17:30 Depunere de coroane la statuia Sfântului Ladislau din Oradea
Loc: Catedrala Romano-Catolică
18:00 Cântă orașul: Concert de muzică veche susținut de ansamblul Concerto Spiralis
Loc: Biserica Reformată din Șișterea
Organizator: Asociația Szent László, Parohia Reformată Șișterea
19:00 Gala de deschidere
Gala Operei, cu colaborarea artiștilor Teatrului Csokonai și ai Filarmonicii Kodály (Debrețin)
Loc: Teatrul Szigligeti
Organizator: Asociația Szent László
Marți, 22 iunie
12:00 Rugăciune de amiază cu muzică de orgă
Cu participarea organistului János Kristófi, Universitatea Creștină Partium
Loc: Biserica Reformată Olosig
Organizator: Asociația Szent László
17.00 Turist acasă: Vizită ghidată a expoziției de artă religioasă din Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea / Palatul Baroc din Oradea
Loc: Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, Șirul Canonicilor, nr. 7
Organizator: Episcopia Romano-Catolică Oradea, Biroul de Turism Religios
Un grup poate cuprinde maximum 30 de persoane astfel că vă rugăm să vă înscrieți în prealabil scriind un e-mail la adresa nagyvarad@szentlaszlonapok.ro.
19:00 Cântă orașul: Concert de muzică veche susținut de ansamblul Transylvania Barokk
Loc: Catedrala Romano-Catolică
Organizator: Asociația Szent László
Majó Zoltán & Szabó Mária – fluiere, Türk Erich – clavecin
Miercuri, 23 iunie
12:00 Rugăciune de amiază cu muzică de orgă
Cu participarea organistului László Kristófi, Episcopia Romano-Catolică Oradea
Loc: Biserica Reformată Olosig
Organizator: Asociația Szent László
16.00 Premierea câștigătorilor expoziției de design grafic Publicritic și vernisajul expoziției
Loc: Universitatea Creștină Partium (clădirea nouă), str. Sulyok István nr. 14–16
Organizator: Universitatea Creștină Partium Departamentul de Arte, Asociația Szent László
16:00 Vizită ghidată la Apotecha Rodia – cea mai veche farmacie din Oradea
Un grup poate cuprinde maximum 30 de persoane astfel că vă rugăm să vă înscrieți în prealabil scriind un e-mail la adresa nagyvarad@szentlaszlonapok.ro.
Organizator: Episcopia Romano-Catolică Oradea, Biroul de Turism Religios
20:00 Cântă orașul: SUMMER, concert susținut de ansamblul Oradea Wind Ensemble
Dirijor: Lorenzo Moroni, Solistă: Nagy Tímea
Loc: Cetatea Oradea, Teatrul de Vară
Organizator: Asociația Szent László
21:30 Tovarășul Draculici (proiecție de film cu subtitrare în limba română)
Loc: Cetatea Oradea, Curtea Palatului Princiar
Organizator: Asociația Szent László, Filmtett
Joi, 24 iunie
12:00 Rugăciune de amiază cu muzică de orgă
Cu participarea organistului și cantorului Bisericii Romano-Catolice Seleuș Domokos Józsa
Loc: Biserica Reformată Olosig
Organizator: Asociația Szent László
18:00 Noaptea Sânzienelor – concert susținut de Mika Heinczinger (chitară, voce)
Loc: Cetatea Oradea, Curtea Palatului Princiar
Organizator: Asociația Agricultorilor din Valea Ierului
19:00 Cântă orașul: concert susținut de ansamblul Transilvania Philharmonic Brass
Loc: Centrul Bisericesc Reformat Lorántffy Zsuzsanna (Piața Libertății, nr. 40)
Organizator: Asociația Szent László
21:30 Belea la Budapesta (proiecție de film cu subtitrare în limba română)
Loc: Cetatea Oradea, Curtea Palatului Princiar
Organizator: Asociația Szent László, Filmtett
Comedia realizată după Marea mahmureală, dar cu o tușă locală și cu actori maghiari de excepție, e un succes cinematografic fără doar și poate.
Vineri, 25 iunie
10:00 – 20:00 Expoziție cu vânzare de produse meșteșugărești de Ziua Sfântului Ladislau
Loc: Cetatea Oradea, Curtea Cetății
Organizator: Asociația Agricultorilor din Valea Ierului
12:00 Rugăciune de amiază cu muzică de orgă
Cu participarea organistului János Kristófi, Universitatea Creștină Partium
Loc: Biserica Reformată Olosig
Organizator: Asociația Szent László
Ziua Atelierelor Deschise
15:00 Manufactura de ceramică Lüster, gazda: Cecília Hausmann
Loc: strada Szigligeti Ede, nr. 1, întâlnire în fața clădirii, la pod
16:00 Atelier de țesătorie în Cetate; Gazda: Pázmán Ida, țesătoare
La activități puteți participa în grupuri de maximum 10 persoane.
17:00 Oradea mea – albumele foto ale lui Dr. András Kiss, prezentate de artistul foto István Tóth
Loc: Cetatea Oradea
Organizator: Asociația Szent László
17:30 Prezentarea porturilor populare transilvănene și din Partium pe balconul Vili Apartments
Loc: Balconul Casei Kolozsváry
Gazda evenimentului: Zoltán Villányi
Co-organizatori: Zsuzsa folksufnija, artiștii Zsuzsanna Miklós Papp și János Miklós, Asociația Szent László
18:00 GEOFOLK – Porturi populare din lumea largă
Expoziția în aer liber a fotografului Botond Dávid va fi vernisată de Krisztina Sándor, Președintele Executiv al Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT)
Loc: Cetatea Oradea, Curtea folclorului (Curtea Palatului Princiar)
Organizator: Asociația Szent László
Diversitatea lumii noastre se reflectă în diversitatea costumelor noastre populare. Expoziția este menită să documenteze această diversitate prin această colecție fotografică în care putem admira actualmente aproape 1700 de porturi populare a 240 de popoare din 56 de țări.
18:30 Fetele sunt îngeri – gală de operetă și muzică de revistă cu ansamblul Operettissimo
Loc: Cetatea Oradea, Curtea folclorului (Curtea Palatului Princiar)
Organizator: Asociația Szent László
Ansamblul Operettissimo este un invitat constant al Zilelor Sfântului Ladislau, având un succes enorm după fiecare reprezentație. Ansamblul este compus din patru soliști ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca, doi violoniști și un pianist.
Până acum, au reușit să popularizeze opereta maghiară prin aproape 300 de spectacole, în sute de localități din cinci țări.
19:00 A Expoziția membrilor Fotoclubului Helios-Art Nyíregyháza
Expoziția va fi vernisată de Tóth István AFIAP, președintele Clubului Fotografic Nufărul Oradea, președintele Asociației Euro Foto Art. Momentele muzicale vor fi oferite de artistul Thurzó Sándor (violă) și Fórián Andrea (pian).
Loc: Cetatea Oradea, Corpul C, etajul I
Organizator: Clubul Fotografic Nufărul Oradea, Asociația Euro Foto Art
Co-organizator: Ansamblul cameral Duo Vardiensis, Oradea
Expoziția poate fi vizitată între 25 și 15 iulie, zilnic, între orele 10 și 20.
19:00 Cântă orașul: recital susținut de pianistul Zoltán Thurzó
Loc: Centrul Bisericesc Reformat Lorántffy Zsuzsanna
Organizator: Asociația Szent László
Pe parcursul serii va interpreta, printre altele, opere de Franz Liszt, Béla Bartók, Frédéric Chopin, Franz Schubert și Ennio Morricone.
21:00 Zâmbetul Câmpiei – spectacolul Ansamblului Maros
Loc: Cetatea Oradea, Curtea folclorului (Curtea Palatului Princiar)
Organizator: Asociația Szent László
Dansurile populare românești și maghiare din Transilvania au baze comune. Conviețuirea mai multor etnii în acest areal, timp de secole, a reprezentat un sol fertil pentru apariția numeroaselor forme de dans.
Satele din care provin dansurile incluse în spectacol sunt: Tiocul de Jos, Ghirolt, Bonțida, Răscruci, Chidea, Ceaba, Sic, Chesău, Pălatca, melodii din valea Borșa.
Interpretează: Magda Kásler, acompaniată de orchestra Ansamblului Maros
Dirijor: István Moldován Horváth
Prim-dansatori: Magda Kásler și Sándor Csaba Farkas
Regia și coregrafia: János Varga
Director: Attila Csaba Barabási
Sâmbătă, 26 iunie
08:00 Se mișcă orașul
Loc: Parcul I. C. Brătianu
Organizator: Asociația fotbalistică NAC
Competiții sportive pentru copii cu vârste între 6 și 14 ani
Program: 08:00 – 8:30 înscrieri la fața locului, la diverse competiții
8:30 – 10:30 competiții
10:30 – 11:00 diplome și premii
Asociația fotbalistică NAC organizează un eveniment special: vor fi prezente multe sporturi, însă, de această dată, fotbalul va lipsi. Copiii vor putea participa la competiții de baschet, volei, ping-pong, dar și de tras la poartă sau jonglerii cu mingea, precum și alte surprize.
10:00–20:00 Expoziție cu vânzare de produse meșteșugărești de Ziua Sfântului Ladislau
Loc: Cetatea Oradea, Curtea Cetății
Organizator: Asociația Agricultorilor din Valea Ierului
10:00 Turist acasă: Vizită ghidată a expoziției de artă religioasă din Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea / Palatul Baroc din Oradea
Loc: Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, Șirul Canonicilor, nr. 7
Organizator: Episcopia Romano-Catolică Oradea, Biroul de Turism Religios
Grupul de vizitatori poate include maximum 30 de persoane. Înscrierile se fac în prealabil la adresa nagyvarad@szentlaszlonapok.ro.
11:00 Întâlnirea orădenilor de pretutindeni
Loc: Cetatea Oradea, Corpul M, demisol
Organizator: Asociația Partitipatio
12:00 Rugăciune de amiază cu muzică de orgă
Cu participarea organistului și cantorului Sándor Jakó
Loc: Biserica Reformată Olosig
17:00 Ecourile Sfintei Hildegard – concert
Loc: Biserica Sfânta Ana
18:00 Tatăl și fiul – Spectacol comun susținut de András Berecz și fiul său, István Berecz, alături de ansamblul Soroglya
Locul desfășurării: Cetatea Oradea, Curtea folclorului (Curtea Princiară)
Organizator: Asociația Sf. Ladislau
18:00 Degustare de vin cu Kaló Imre
Loc: Cetatea Oradea, Corpul M, demisol
Organizator: Asociația Szent László
Numărul locurilor este limitat, astfel că vă rugăm să vă înscrieți în prealabil la numărul de telefon 0744 770 436.
Taxă de participare: 65 lei.
19:00 Cântă orașul: recital susținut de Ansamblul de muzică veche Codex
Loc: În curs de stabilire
Organizator: Asociația Szent László
21:00 Concert Poklade
Loc: Cetatea Oradea, Curtea folclorului (Curtea Palatului Princiar)
Organizator: Asociația Szent László
22:00 Concertul formației LED
Loc: Cetatea Oradea
Organizator: Casa Partium, Debrețin
Duminică, 27 iunie
10:00 – 20:00 Expoziție cu vânzare de produse meșteșugărești de Ziua Sfântului Ladislau
Loc: Cetatea Oradea, Curtea Cetății
Organizator: Asociația Agricultorilor din Valea Ierului
11:00 Turist acasă: Arhitectura între cele două războaie mondiale
Tur ghidat în oraș alături de Zuh Deodáth și Hausmann Cecília
Întâlnire în fața Bisericii Romano-Catolice Oradea-Olosig (strada Dunărea, nr.1).
Un grup poate cuprinde maximum 8 persoane astfel că vă rugăm să vă înscrieți în prealabil scriind un e-mail la adresa nagyvarad@szentlaszlonapok.ro.
12:00 Rugăciune de amiază cu muzică de orgă
Cu participarea organistei Emese Szeghalmi
Loc: Biserica Reformată Olosig
Organizator: Asociația Szent László
19:00 Cântă orașul: Concertul corurilor reunite Lautitia
Loc: Biserica Reformată Orașul Nou (strada Primăriei)
Organizator: Casa Partium, Debrețin, Asociația Szent László
21:00 Concert No Sugar
Loc: Cetatea Oradea, Teatrul de Vară
Organizator: Asociația Szent László
Activități pentru copii
În weekendul 26-27 iunie vor avea loc numeroase activități pentru copii: de la pictură pe pietre sau pe materiale textile până la prezentare de instrumente muzicale populare ori spectacole de teatru de păpuși.
Loc: Cetatea Oradea, Curtea Palatului Princiar
Program
Sâmbătă, 26 iunie
10:00 Activități mama și copilul
10:00-11:00 Pictură cu materiale naturale pe textile (6 copii)
11:00-12:00 Autoportret cu tehnica colajului (6 copii)
12:00-13:00 Pictură pe pietre (10 copii)
10:00-13:00 Pictură pe stofă
10:00, 11:00, 12:00 Împletituri din mărgele pentru cei mici și cei mai mari, din oră în oră, în grupuri de câte 10 persoane, în atelierul de țesut al lui Ida Pázmán
Loc: Cetatea Oradea, Atelierul de țesut
11:00 Szép Palkó, spectacol de teatru interpretat de Ansamblul Maros
Locul: Cetatea Oradea, Curtea folclorului (Curtea Princiară)
Organizator: Asociația Szent László
Regia și coregrafia: János Varga
Muzica: László Kelemen
Decoruri și costume: Andrea Natália Szélyes, Vilhelm Bíró
Dirijor: István Moldován Horváth
Prim-dansatori: Sándor Csaba Farkas, Magda Kásler
Director artistic: Attila Csaba Barabási
13:00 Prezentare de vechi instrumente muzicale – activitate jucăușă și interactivă cu ansamblurile Soroglya și Csillagocska
Duminică, 27 iunie
10:00 Activități mama și copilul
10:00, 11:00, 12:00 Pictură pe lemn pentru cei mici și cei mai mari, din oră în oră, în grupuri de câte 10 persoane, în atelierul de țesut al lui Ida Pázmán
Loc: Cetatea Oradea, Atelierul de țesut
11:00 Teatru de păpuși Șoricelul cu două picioare stângi, Trupa Lilliput
OTP Bank Lounge Zone
25 iunie, 16:00-20:00
26 iunie, 11:00-20:00
27 iunie, 11:00-20:00
OTP Bank Lounge Zone vă așteaptă cu activități creative și cu sfaturi utile în domeniul bancar.
Loc: Cetatea Oradea, Curtea Cetății
Organizator: OTP Bank Romania
Accesul la festival și petrecerea timpului în perimetrul acestuia sunt posibile doar cu respectarea măsurilor anti-COVID 19, respectiv a regulamentului evenimentului.
MĂSURI OBLIGATORII ANTI-COVID 19
Purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane sunt obligatorii pentru toți spectatorii, inclusiv copiii cu vârsta mai mare de 5 ani, pe toată durata evenimentelor.
La evenimentele desfășurate în aer liber, accesul este permis pentru:
persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau
persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maximum 14 zile anterior desfășurării evenimentului)
Verificarea documentelor se va realiza la intrarea în perimetrul evenimetului. Vă rugăm ca, pe lângă documentele menționate anterior, să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate.
Copiii au acces fără aceste documente.
La intrare va fi verificată și temperatura. Doar spectatorii cu valori sub 37.3 grade Celsius vor avea acces.
Spectatorii pot urmări evenimentul doar de pe scaune, iar capacitatea este limitată la locurile marcate.
La plecare, spectatorii sunt rugați să utilizeze căile de ieșire marcate special.
Vă rugăm ca, în cazul formării de cozi, să păstrați distanța de 1,5 metri față de persoanele din fața și din spatele dumneavoastră.
Accesul la evenimentele desfășurate în interior se face, în ordinea sosirii, în limita a 70% din capacitatea sălii.
Purtarea măștii este obligatorie pe toată durata evenimentelor.
Persoanele care nu respectă aceste măsuri nici după ce au fost atenționate de reprezentanții organizatorilor, ai serviciului de pază și protecție sau ai autorităților locale vor fi îndepărtate din perimetrul evenimentului.
REGULAMENT
Vă rugăm să respectați următoarele reguli, necesare pentru buna desfășurare a Zilelor Sfântului Ladislau 2021. De asemenea, vă rugăm să luați la cunoștință următoarele informații importante.
• Intrarea la evenimentele din cadrul Zilelor Sfântului Ladislau – cu câteva excepții – este gratuită.
• Pe parcursul evenimentelor vor fi realizate fotografii și filmări. Participanții care apar în fotografii și filmări pot fi nominalizați doar dacă își dau acordul pentru acest lucru. În măsura permisă de legea aplicabilă, orice persoană care asistă la festival este de acord că ar putea fi subiectul unor imagini video sau fotografii fără a fi recompensată în bani sau prin alte modalități
• Pe parcursul evenimentelor este permisă fotografierea, însă filmările și înregistările audio din partea publicului pot fi realizate doar cu aprobare scrisă, în prealabil, din partea organizatorilor.
• Este strict interzisă aducerea pe teritoriul festivalului a oricărui obiect care poate pune în pericol siguranța celorlalți participanți.
• Conform legii, este interzis consumul și comercializarea narcoticelor.
• Este interzisă desfășurarea oricărei activități comerciale pe teritoriul festivalului fără acordul organizatorilor.
• Este interzis cerșitul pe teritoriul festivalului.
• Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru eventualele daune cauzate de spectatori cu un comportament iresponsabil.
• Pe teritoriul festivalului există un punct de prim ajutor, punct al jandarmeriei, precum și un punct info. Rugăm participanții ca, în cazul în care au o problemă, să apeleze la persoanele aflate în aceste puncte.
• Nu se va servi alcool și tutun persoanelor sub 18 ani.
• În cadrul Zilelor Sfântului Ladislau, colectarea deșeurilor este selectivă. Există containere de trei culori diferite în care vă rugăm să aruncați deșeurile. Container maro: resturi menajere fără ambalaj. Container albastru: hârtie, carton. Container galben: plastic, metal, ambalaje.
Ambalajul mâncării cumpărate pe teritoriul festivalului este compostabilă, astfel că acesta trebuie aruncat în containerul maro. Să protejăm mediul împreună!
• Vă rugăm să utilizați doar toaletele marcate ca atare.
• Nu vă recomandăm să aduceți animale de companie pe teritoriul festivalului. În măsura în care veniți cu animalul de companie, este necesar să aibă zgardă, botniță sau să se afle într-o cușcă de transport. De asemenea, e necesar să vă ocupați de igiena animalului.
• Vă rugăm să predați obiectele găsite la Punctul Info. De asemenea, lucrurile pierdute pot fi găsite aici.
Prin intrarea la festival vă dați acordul în ceea ce privește respectarea prezentului regulament și luați la cunoștință faptul că organizatorii vor face verificări. Organizatorii își rezervă dreptul de a scoate în afara teritoriului festivalului orice persoană care nu respectă prezentul regulament.
Trimite articolul
XNu ești un bun trianonist.
AUR?🪙
Lascu ?🦍
Şoşoloancă ?🐷
Asa…ca sa sti si tu…unguru ala de Ladislau este intemeietorul acestui oras…ca sa nu mori prost
-
Un drac.
-
Cu prăzi din jafuri plãteşti acatiste și papa te declară sfânt fiind o modalitate de creștere a puterii papale prin regi aserviţi sfântului scaun pe urmã vine martin luther și schimbã direcția spre Dumnezeu dar na, Ladislau uitatul…
-
Sa va fie rusine tuturor organizatorilor care impuneti asemenea conditii aberante prin abuz! Daca oamenii ar fi uniti, nu ar merge NICIUNUL, dar NICIUNUL la asemenea mascarada, insa din pacate dar din fericire ptr. voi, vor accepta, la fel cum accepta si inocularea serurilor experimentale inclusiv ptr. 3 mici. Sa nu se mai planga absolut nimeni care accepta asemenea conditii aberante ca sa participe la vreun eveniment public! Sunteti partasi cu totii la asemenea mascarada.
-
Corect, dar lsa-i, cand sistemul Devine asa disperat ca incearca cu tot felul de “atractii sau conatrangeri” sa determine lumea catre un rezultat… inseamna ca is disperati si nu prea le iese figura.