Este al cincilea an în care la începutul primăverii Colegiu Naţional Octavian Goga din Marghita îmbracă haine de sarbatoare. A devenit deci un obicei ca o întreaga săptămână să fie dedicată Zilelor Şcolii O. Goga. În cadrul acestui eveniment a avut loc omagierea la data de 1 aprilie a patronului spiritual al şcolii, marele poet Octavian Goga, precum şi derularea unei campanii anti-drog (prima din seria celor patru începută cu cinci ani în urmă la iniţiativa conducerii instituţiei şi aflată acum la a doua ediţie), sub titlul „Drogurile un pericol social pentru adolescenţi”, o campanie de informare şi conştientizare asupra efectelor negative ale consumului şi traficului de droguri. A fost deci o săptămână bogată în evenimente cu invitaţi de seamă, care au încercat prin prezentările lor să aducă multe argumente, exemple concrete astfel ca la final elevii noştri să reuşească să spună “Nu drogurilor”.
Goga are talent
Săptămâna a debutat cu intervenţia domnilor psihologi Axinte Bogdan de la CEPECA Bihor şi Pal Corina de la DGASPC Bihor, continuand apoi cu o întâlnire a elevilor cu patru persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare. Joia trecută elevii s-at întâlnit, cu domnul procuror Nicolae Creivean din cadrul DIICOT Oradea şi cu domnul Cristian Stanciu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate- BCCO, care au venit cu numeroase informaţii şi care au avut amabilitatea să răspundă zecilor de întrebări ale elevilor. Invitaţii şcolii au fost şi studenţii Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport de la Universitatea din Oradea care au susţinut la finalul zilei un meci demonstrativ cu profesorii colegiului.
Ziua de vineri 1 .04 a debutat cu depunerea de coroane la statuia poetului Octavian Goga, apoi cu premierea câştigătorilor competiţiilor sportive . După masă a fost organizat un marş de amploare Marşul antidrog , în colaborare cu Poliţia Municipiului Marghita , la care au participat 190 de elevi şi profesori.Toate evenimentele derulate pe parcursul întregii săptămâni au fost încununate de spectacolul dedicat Zilei Scolii- „Goga are talent” .
Citiți principiile noastre de moderare aici!