În plus, în acest an antrenorii din volei, fotbal, șah, tenis și arte marțiale devin cetățeni de onoare ai orașului în urma rezultatelor obținute la nivel național. Lista e completată de directorul Spitalului Radu Aron și de reprezentanta societății civile Maria Fetjko.
Luni au început Zilele Șteiului. Timp de o săptămână, până pe 1 septembrie, orașul e în sărbătoare. Evenimentul se află la cea de-a XXIV-a ediție și este organizat de Consiliul Local și Primăria Ștei, în colaborare cu Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor.
Prima zi a avut evenimente destinate pescarilor și celor care au talent la desene pe asfalt. Azi, cei dornici sunt așteptați să participe la acțiunea de cicloturism, la bisericile de lemn din zonă. Miercuri e ziua dedicată doamnelor și celor care sunt gata să se alinieze la startul competiției de cros. Pentru localnice, la Spitalul Orășenesc e programată campania „Doamnelor, sănătatea dumneavoastră contează”.
Autoritățile locale vor oferi femeilor, gratuit, posibilitatea de a efectua testul Babeș-Papanicolau, în vederea prevenirii cancerului de col uterin. „După o discuție cu o doamnă care după campania din 2012 mi-a spus cu lacrimi în ochi că i-am salvat viața, mi-am dorit să repetăm acțiunea. Cred că și dacă salvăm o singură viață, ne-am atins scopul”, spune primarul Iulian Bălaj.
Înscrierile se fac până marți, la orele 16:00, la secretariatul Primăriei. Joi, e programat un vernisaj al unei expoziții de pictură, dar și un concurs dedicat cicliștilor. Vineri, de la ora 16:00, la Casa de Cultură va începe ședința festivă a Consiliului Local Ștei, prilej cu care vor fi decernate titlurile de „Cetățean de onoare al orașului Ștei” și vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Un spectacol hipic va începe pe stadionul Oțelul, sâmbătă de la orele 11:00, după care, de la ora 16:30, se va disputa un meci de fotbal între două selecționate old-boys. De la 18:30, va avea loc un spectacol care îi are ca protagoniști pe: Simona Brișcan, Alexia Poșa, Andra Sabău, Dana Carțiș, Larisa Oneț, Beyound And Back, Emilia Borza, Ansamblul Drajna, Ancuța Pantea. Corina e vedeta serii.
Duminică, de la ora 14:00, va avea loc parada portului popular, după care, pe scenă vor urca: Ansamblurile „Doina Șteiului”, „Svinița”, „Drajna”, Mihai Gheban, Claudiu Borza, Zbicii și Corina Szatmari, Akcent&Adi Sână. Sărbătoarea se încheie la lumina focurilor de artificii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!