Ziua Școlii a fost prilej de mare bucurie atât în rândul dascălilor, cât şi al elevilor. Acest spaţiu de învăţământ a început ca Şcoală Profesională de mecanici agricoli, transformându-se apoi în Grupul Şcolar Agricol, iar în final în anul 1990 a devenit Liceul Tehnologic ‘‘ Horea”.Această aniversare s-a constituit într-un omagiu adus acestei prestigioase organizaţii şi totodată o expresie a sentimentului de respect faţă de generaţiile tinere de elevi care se pregătesc aici pentru muncă şi pentru viaţă. Sărbătoarea a constituit pentru toți un prilej de a împărtăși bucuria lucrurilor de valoare și de a contura perspective noi care vor deveni, prin munca în echipă, realități pe care le dorim. La ceas aniversar, părinți, elevi, profesori dar şi parteneri de seamă arată întregii comunități reușitele activității lor comune, ca temelie pentru şcoală și noi speranțe, ce vor să facă din „Horea” un spațiu al fiecăruia și al tuturor. Programul festiv a debutat cu discursul domnului director prof.dr. Remus Mircea Sabău. Cu acest prilej a fost prezentat istoricul liceului, principalele proiecte desfășurate în cadrul unității, dar și planurile de viitor care urmăresc să vină atât în întâmpinarea cerințelor elevilor, cât și a personalului şcolii. La manifestătile dedicate de altfel, şi aniversării a 234 de ani de la martiriul lui Horea, mentorul spiritual al şcolii, au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, ai comunităţii locale, reprezentanţi ai mediului academic, profesori, antreprenori şi foşti elevi ai liceului, mulți dintre aceștia elogiind prin scurte cuvântări rezultatele obţinute de aceeastă organizaţie educaţională, afirmându-și totodată susținerea, deschiderea și disponibilitatea pentru viitoare colaborări.
„Ştiinţa, casa ta”
Cu acest prilej, în cadrul unității de învățământ au avut loc o serie de activități ştiinţifice şi educative menite să răspundă așteptărilor unui public vast și diversificat.Ziua a debutat cu două simpozioane concurs, desfăşurate în paralel, urmate de un program artistic. Simpozionul – concurs „Ştiinţa, casa ta” coordonat de d-na prof. Violeta Mihail, a oferit posibilitatea activării şi potenţării valenţelor din domeniul ştiinţelor exacte ale elevilor din şcoală, dar şi a celor invitaţi din şcolile din zona municipiului Marghita. Simpozionul – concurs „Horea-trecut, prezent şi viitor” coordonat de profesorul de istorie drd. Mihai Deheleanu şi-a propus să demonstreze tuturor că istoria nu se uită niciodată, iar cunoaşterea acesteia este importantă pentru elevii noştri. Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost tradiţionala competiţie sportivă „Cupa Horea” coordonată de prof. Cristian Chirobocea, constând în partide de fotbal disputate între cele mai bune echipe din şcoală. Au avut loc de asemenea acţiuni de voluntariat şi o campanie de strângere de fonduri pentru sprijinirea unui fost elev al şcolii aflat într-o grea încercare, acţiuni care au constat într-un târg gastronomic şi unul de mărţişoare, realizate de către elevii liceului nostru.
Manifestările cultural-artistice, coordonate de prof. Iulia Maria Susan, au întregit programul zilei prin două reprezentaţii ale unor scenete de teatru, puse în scenă de către elevii şcolii noastre: „Moromeţii” şi „Un pedagog de şcoală nouă”. Nu am ezitat să punem în valoare şi copiii talentaţi ai şcolii care au susţinut mai multe momente extraordinare de dans, joc şi voie bună, precum şi demonstraţii de lupte MMA.
Finalul manifestărilor a fost marcat de un eveniment inedit pentru învăţământul marghitean, dar şi pentru cel bihorean, prin lansarea oficială a grupului de voluntari Key Club Marghita, constituit din elevi ai Liceului Tehnologic Horea, la iniţiativa doamnei consilier educativ, prof.ec. Gabriela Olimpia Sabău. Acţiunea s-a desfăşurat sub auspiciile Kiwanis Marghita şi Kiwans Oradea. Lansarea a fost oficiată de către doamna prof.dr. Iuliana Păcurar- guvernatorul Federaţiei Kiwanis România şi doamna prof. Magda Mitrașcă-fondatorul Kiwanis România.„Dacă tragem linie şi adunăm, a fost o zi minunată, în care deopotrivă elevii şi cadrele didactice au arătat că «nu trebuie să ne uităm trecutul» şi că «împreună, şi numai împreună putem să ne construim viitorul»”, spune prof.dr. Remus Mircea Sabău, directorul L.T. Horea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!