Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, o nouă ediție a Brickenburg Expo – Zilele fanilor LEGO, care se va desfășura începând de vineri, 23 octombrie, până duminică, 25 octombrie, zilnic, între orele 10 și 21.
[eadvert]
Evenimentul, organizat de Asociația Brickenburg, recunoscută de LEGO ca reprezentant oficial în România, se va desfășura în zona cupolei, într-un spațiu special amenajat, pe culoarul dinspre magazinul Stockhouse, iar în cadrul acestuia vor fi expuse mii de piese originale, în culori diverse, ce au prins sens sub mâna pasionaților.
Construcții inspirate din lumea Harry Potter, un parc de distracții cu tematică orientală ori machete inedite, precum Hotelul Marina Bay din Singapore dar și alți zgârie-nori, sunt doar câteva dintre atracțiile ce vor putea fi văzute aici.
Ca de obicei, vizitatorii sunt rugați să țină cont de măsurile anti Covid și să le respecte. Pe lângă purtarea, obligatorie, de măști de protecție, ei trebuie să folosească dezinfectanți și să nu atingă exponatele. De asemenea, participanții la eveniment sunt sfătuiți să urmeze întocmai circuitul anume creat din interiorul expoziției, iar pentru un plus de siguranță, intrarea și ieșirea se vor face pe uși diferite.
Intrarea la eveniment este gratuită, indiferent de vârstă!
Advertorial! CH: 10942
Citiți principiile noastre de moderare aici!