„Spoiala de civilizaţie care ne desparte de sălbăticie e îngrijorător de diluată”, atenționa chiar Yasmina Reza, cea care a scris piesa, în 2008, pornind de la o întâmplare reală.
Un copil îi sparge buza și doi dinți unui alt copil, cu un băț, iar părinții se reunesc pentru a discuta condițiile prezentării scuzelor de rigoare.
Printre amabilitățile inițiale răsar însă curând asperități provocate de neînțelegerile privind gradul de culpabilitate al fiecăruia dintre copii. Aceasta întrucât și băiatul lovit avusese de partea sa o „gașcă” și îl mai și jignise pe agresor.
Mai mult, tatăl băiatului lovit (jucat de Alexandru Jitea) mărturisește că și el fusese, în copilăria sa, „șef de gașcă”. Iar ceva mai târziu recunoaște și că a abandonat gălăgiosul hamster al familiei fiindcă nu suporta rozătoarele și reptilele.
Ambele destăinuiri la oripilează pe doamne, creînd o alianță temporară între ele, și îi câștigă, tot pentru scurt timp, simpatia celuilalt bărbat. La rândul său, tatăl micului agresor irită pe toată lumea cu convorbirile telefonice pe care le poartă una-ntr-una ca avocat de succes al unei companii farmaceutice prinsă cu produse nocive.
Alianțele se rup însă rapid și, sub imperiul paharelor de rom, fiecare personaj renunță la aparențele de politețe pentru a da frâu tensiunilor din propria familie.
Acuzați că sunt „tați dezinteresați”, soții își sfidează consoartele fumând țigări de foi și aruncându-le misoginisme de genul „ne plac femeile senzuale, afectuoase, nu implicate în miezul problemelor, ca să le rezolve pe toate” sau afirmații cinice precum „viața conjugală e cea mai grea încercare lăsată de Dumnezeu” ori „i-am spus unui amic recăsătorit că nu are rost să-ți complici viața cu un copil când mai ai de trăit 10-15 ani până la un cancer sau un infarct”.
Însă nici doamnele nu se lasă mai prejos.
Zeloasa mamă Veronique, interpetată de Luminița Erga, ajunge chiar să-și clăpăcească soțul când acesta o ironizează că e expertă în prelegeri despre conflictul armat de la Darfur dar competența ei nu-i ajută deloc pe sudanezii subjugați de „Zeul Măcelului”. Prilej pentru ca tatăl-avocat (jucat de Adrian Văncică) să amintească faptul că în Darfur „copiii învață de la opt ani să omoare oameni cu lansatorul de grenade și Kalașnikovuri” și să afirme că „ai nevoie de experiență ca să controlezi violența cu care te naști”.
Iar Anette, jucată de Cerasela Iosifescu, smulge „arma” metaforică a soțului ei, adică telefonul, iar spre final, amețită fiind de alcool, cade pradă unei crize violente.
Concluzia care se impune de la sine e că, indiferent de forma violenței, ipocrizii pedagocice, ironii rafinate, reproșuri exagerate sau palme nevrotice, în fiecare om, oricând de civilizat, Zeul Măcelului abia așteaptă să-și ia ofranda.
Citiți principiile noastre de moderare aici!