În cele trei zile zeci de orădeni pasionaţi sau iubitori de bijuterii mai puţin pretenţioase au putut vizita expoziţia sau chiar cumpăra bijuterii. Eleganța evenimentelor Mineral Expo, exponatele prețioase, calitatea participanților, toate acestea au fost ingredientul unei expoziţii reuşite şi un moment oportun pentru o minunată incursiune în lumea fabuloasă a cristalelor.
Piatra vedetă a acestei ediții, prezentă în coliere, inele sau pandante dar și în formă brută a fost turmalina. Fie că este verde, roșie, roză, brună, până la neagră, complexa turmalină, este recunoscută pentru proprietațile sale terapeutice și protectoare, folosită din vremuri străvechi. Sri Lanka este una dintre țările în care oamenii au cunoscut și apreciat calitatile turmalinei. Denumirea acestui cristal în limba sinhaleză (turamali) semnificând „piatra care atrage cenușa”, prin cenușă înțelegându-se atât radiații nocive, cât și energii negative, toxine, adică tot ce întunecă aura corpului uman.
Pe lângă turmalină la Mineral Expo Oradea vizitatorii expoziției au putut vedea ametiste, citrine, cuarțuri roz sau rubine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!