Marți, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost aplicate, în urma acţiunilor, 211 sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.260 lei. Totodată, șase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi patru tamponări. 76 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 51 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 40 de participanți la trafic au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 11 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 33 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Fără permis şi cu alcool
În aceeaşi zi, în jurul orei 9:16, pe D.N. 76, în localitatea Băile Felix a fost depistat sibianul P.O.I.(36 ani), în timp ce se afla la volanul unei autoutilitare, având o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar penal. Tot marți, în jurul orei 22:30, pe drumul județean 792/A, în localitatea Belfir a fost depistat orădeanul G.F.C.(44 ani), în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!