Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, cu sprijinul IPJ Bihor, au efectuat 37 de percheziţii – 34 în Oradea şi 3 în Iaşi – pentru destructurarea unei grupări specializate în skimming şi fals de monedă.Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R. şi al D.I.P.I..
Grupul infracţional, format din 26 persoane, a fost iniţiat, constituit şi coordonat de doi bărbaţi, de 33 şi 37 de ani, ambii din Oradea, aceştia impunând fiecărui membru un rol bine stabilit în cadrul grupării. O parte din membrii grupării infracţionale sunt suspectaţi că, în perioada 2012 – 2013, au obţinut, prin metode frauduloase, conturi bancare valide aparţinând unor cetăţeni străini. Respectivele conturi au fost transmise altor membrii ai grupării, care deţineau echipamente hardware şi software cu ajutorul cărora au falsificat instrumentele de plată electronică. Ulterior, cei în cauză sunt bănuiţi că s-au deplasat atât pe teritoriul României, cât şi în diverse state din cadrul UE şi au pus în circulaţie cardurile bancare astfel falsificate, în diverse magazine de lux, de unde au achiziţionat produse electronice, parfumuri, bijuterii, îmbracăminte, ceasuri şi alte bunuri, care erau fie valorificate în Uniunea Europeană, fie trimise în România către alte persoane care le comercializau. De asemenea, membrii grupării infracţionale sunt suspectaţi că au fost implicaţi şi în activităţi de skimming pe teritoriul UE, respectiv montarea de aparatură electronică pe bancomate în vederea copierii datelor de identificare ale cardurilor bancare, în retrageri frauduloase de monetar, falsificarea de cărţi de identitate, punerea în circulaţie de valută falsă şi spălare de bani.
Încadrare cu ani grei
Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a grupării, autorităţile române au cooperat cu autorităţile judiciare din Olanda, Ungaria şi Cehia. Valoarea prejudiciului estimat, până în prezent, în cauză este de aproximativ 300.000 euro. Cei în cauză sunt cercetaţi pentru iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv aderare la un astfel de grup şi sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, în vederea comiterii unor infracţiuni grave, falsificare a instrumentelor de plată electronică, punerea în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare în vederea efectuării unor operaţiuni cu instrumente de plată electronică false, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, accesul fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, falsificare de monedă şi punerea în circulaţie de monedă contrafacută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!