Astfel, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, efectuează 89 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale din Bihor, Argeș, Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța, Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și municipiul București.
„Din cercetări au reieșit indicii că, din mai 2015 și până în prezent, reprezentanții legali ai unei societăți comerciale cu profil de activitate comerț cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evidențieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate”, anunţă Poliţia Română.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!