Comitetul Comun de Selecţie al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – Romania, reunit recent la Szeged, a aprobat finanţarea a 80 din cele 280 de proiecte depuse la al treilea apel de propuneri pentru proiecte de tip soft. Finantarea europeana alocată acestor proiecte se ridică la 10,5 milioane de euro, sumă la care se adaugă contribuţia ambelor ţări şi, după caz, cea a beneficiarilor.
Al treilea apel de propuneri de proiecte a fost lansat, în octombrie 2009, de Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria alături de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) din România. Aplicanţii au putut depune proiecte cu o valoare maximă de 1,5 milioane de euro.
Cine poate cere
Aria eligibilă pentru finanţare cuprinde judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Szabolcs-Szatmar-Bereg, Hajdu-Bihar, Békés şi Csongrad. Pe lângă administraţiile locale şi judeţene, organizaţiile non-profit, asociaţiile microregionale sau agenţiile de dezvoltare regională, pot obţine finanţare, printre altele, şi agenţiile pentru protecţia mediului sau cele de gestionare a apelor/deşeurilor, parcurile naţionale, instituţiile de învăţământ, organizaţiile de sprijinire a turismului şi a afacerilor, precum şi agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.
„Implementarea proiectelor tocmai aprobate va contribui, în mod special, la îmbunătăţirea accesului la reţelele transfrontaliere de transport şi comunicaţii, la îmbunătăţirea gospodăririi transfrontaliere a apelor şi gestionării deşeurilor, la dezvoltarea activităţilor comune turistice, de afaceri şi de protecţie a mediului, respectiv la crearea şi întărirea structurilor şi reţelelor comune de sănătate, cultură şi educaţie”, mai informează MDRT.
Următoarele propuneri de proiecte prin programul Hu-Ro se vor putea depune din toamnă, atât pentru proiectele de tip soft, cât şi pentru cele de infrastructură sau de investiţii la scară redusă.
Detalii despre programul Hu-Ro CBC, proiectele câştigătoare şi oportunităţi de finanţare se pot găsit pe pagina de internet www.huro-cbc.eu
Factbox: Proiecte bihorene Hu-Ro
Iată proiectele aprobate pentru Bihor la al treilea apel Hu-Ro CBC:
Transport
– comuna Tămăşeu: amenajarea drumului de legătură Sălard – Tămăşeu – Kismarja (Ungaria).
– comuna Sarkad (Ungaria): amenajarea drumului Sarkad – Ant – Avram Iancu
Studii şi planuri de mediu:
– Primăria Salonta: studiu pentru eficientizarea managementului apelor Bihor – Békés
– Comuna Roşiori: studii şi planuri pentru reabilitarea zonei umede Roşiori – Pocsaj (Ungaria).
Dezvoltarea turismului
– Primăria Salonta: capacitarea valorilor culturale în dezvoltarea turismului şi mediilor de afaceri
– Universitatea Oradea: promovarea turismului tematic în euro-regiunea judeţelor Bihor şi Hajdu-Bihar
– Universitatea Oradea: proiect de cercetare privind indicatorii de cercetare a entităţilor economice din euro-regiunea judeţelor Bihor şi Hajdu-Bihar
– Universitatea Oradea: cooperare pentru dezvoltare durabilă prin pregătirea comună a cercetărilor în dinamica „non-liniară”
Cooperare inter-educaţională
Universitatea Oradea: laborator pentru învăţarea practică a ştiinţelor inginereşti aplicate
Universitatea Oradea: dezvoltare complementară România – Ungaria, în programele de studii doctorale
Universitatea Oradea: dezvoltarea şi implementarea unui program Master în sisteme mecatronice avansate
Universitatea Partium Oradea: egalitatea de şanse în menţinerea identităţii locale şi reorganizarea educaţiei şi pregătirii profesionale
Universitatea Partium Oradea: promovarea integrării grupurilor dezavantajate prin cooperarea în domenii de pregătire şi formare a adulţilor în euro-regiunea judeţelor Bihor şi Hajdu-Bihar.
Cristian Horgoş
Citiți principiile noastre de moderare aici!