Conform orarului de zbor, avionul trebuia să aterizeze pe Aeroportul Oradea în jurul orei 10:50, iar după 25 de minute, la 11:15, să decoleze spre Germania. Avionul a ajuns la Oradea, însă nu a aterizat și și-a continuat zborul până la Sofia, în Bulgaria.
Momentan nu se cunosc motivele pentru care s-a luat decizia aterizării la Sofia, însă cel mai probabil este vorba de o defecțiune, mai ales că avionul a fost ulterior reținut la sol. Chiar dacă în Oradea a fost cod galben de vreme severă, în noaptea de vineri spre sâmbătă a nins, pista aeroportului a întrunit toate condițiile necesare aterizării în siguranță a aeronavei. Drept dovadă, la 11:35, la Oradea a aterizat un alt zbor Ryanair, care venea de la Londra.
Pasagerii care urmau să se îmbarce în avion, pentru a zbura în Germania, au așteptat până în jurul orei 13 în terminalul aeroportului, iar apoi au fost evacuați, fiind informați că zborul a fost anulat. Informația a fost confirmată și pe site-ul Ryanair.
Reprezentanții Ryanair nu au putut fi contactați până la ora publicării acestui material.
Dreptul la compensații
Pe lângă compensațiile pe care le oferă companiile aeriene, legislația europeană obligă operatorii să-şi despăgubească pasagerii, la cererea acestora.
Conform Curţii Europene de Justiţie, pasagerii zborurilor întârziate pot invoca dreptul la compensaţie atunci când suportă, ca urmare a întârzierii unui zbor, o pierdere de timp egală sau mai mare de trei ore, cu alte cuvinte atunci când ajung la destinaţia lor finală cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută iniţial de operatorul de transport aerian.
Compensaţia este în valoare de:
- 250 EUR pentru toate zborurile de 1500 km sau mai puţin;
- 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1500 km şi pentru toate zborurile cuprinse între 1500 şi 3500 km;
- 600 EUR pentru toate celelalte zboruri.
Totodată, conform legislației, dacă operatorul aerian poate face „dovada că întârzierea prelungită este cauzată de împrejurări excepţionale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile”, atunci pasagerii nu vor primi compensații.
Pasagerii care doresc să ceară compensații trebuie să completeze formularul EU261.
Citiți principiile noastre de moderare aici!