Conducerile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) au putut oferi miercuri detalii despre anchetarea italianului Zappa Aldisio Andrea, odată cu finalizarea cercetărilor privind crima comisă pe 28 februarie, pe strada Aluminei din Oradea.
Imediat după aflarea veştii, prim-procurorul Viorel Gavra l-a delegat pe procurorul criminalist Alin Leucea să se ocupe de caz. Şeful IPJ Bihor, Adrian Bucur, a subliniat că atunci când a ajuns la faţa locului, o echipă de poliţişti delimitaseră deja perimetrul criminalistic şi obţinuseră de la un martor informaţii pentru a da maşina italianului în consemn.
„În mai puţin de o oră suspectul a fost prins şi condus la sediul Poliţiei. Muţumim colegilor de la Ordine Publică pentru promptitudine şi celor de la Investigaţii Criminale pentru administrarea unui probatoriu solid, care a adus arestarea cetăţeanului italian. Cazul a fost preluat de toată presa naţională, şi a arătat profesionalismul lucrătorilor IPJ Bihor”, a subliniat comisarul şef de poliţie Adrian Bucur.
Lângă o grădiniţă
La rândul său, procurorul Leucea a apreciat că a fost un caz deosebit mai mult prin prisma gravităţii urmărilor şi a loculului şi orei la care s-a comis fapta.
„Victima a fost aşteptată în faţa blocului, dimineaţa când treceau oameni, şi a fost executată cu împuşcături repetate. Dealtfel, cercetările au durat pentru că a fost nevoie de un raport balistic complet, care să arate dacă s-a tras cu arma găsită asupra suspectului, dacă muniţia era în stare de funcţionare, distanţa de la care s-a tras precum şi ordinea împuşcăturilor. Adică dacă s-a tras prima dată din faţă sau din spate”, a precizat Leucea. Potrivit acestuia, raportul balistic a trebuit coroborat şi cu rezultatul autopsiei.
„S-a pus şi problema unui experiment judiciar cu acelaşi tip de cartuşe cu care s-a tras. Totodată, şi medicii legişti au dorit să participe la acel experiment”, a completat prim-procurorul Gavra.
Mobilul, o datorie
Cât priveşte mobilul crimei, Parchetul a acceptat chiar varianta oferită de inculpat.
„Suspectul ne-a declarat că victima i-ar fi datorat 13.000 de euro în contul unui utilaj pe care nu i l-a mai înapoiat. Nu am găsit probe sau acte privind existenţa utilajului iar inculpatul nu a dorit să dea mai multe detalii. În rest, şi-a recunoscut fapta şi va merge pe recunoaştere şi în instanţă, astfel că limitele pedepsei vor fi reduse de la 15 – 25 de ani la intervalul 10 – 17 ani de închisoare. A fost sincer în anchetă, şi a cooperat din momentul prinderii lui de către poliţiştii din Tinca. Comportamentul său a fost mai mult decât normal fiindcă te aştepţi ca o persoană care săvârşeşte aşa ceva să aibă un instinct de conservare care să-l determine să scape cumva. Dar nu a încercat să scape nici de armă, iar după faptă şi-a sunat concubina şi i-a spus că a împuşcat pe cineva la Oradea şi să-i caute avocat”, a mai declarat Leucea.
Crimă cu premeditare
Procurorul de caz a spus că în rechizitoriu s-a reţinut totuşi circumstanţa de premeditare.
„Nu a venit la Oradea cu intenţia clară de a împuşca victima. Dar a venit cu arma pentru a apela la ea în caz că discuţia pe care o dorea nu decurgea conform aşteptărilor sale. Premeditarea reiese din faptul că şi-a pregătit arma, muniţia şi a aşteptat victima în faţa blocului.
Da, este adevărat că mai întâi l-a strigat şi apoi, când a văzut că nu-i răspunde, l-a împuşcat. Dacă vroia să-l omoare îl împuşca direct”, a mai apreciat Alin Leucea.
Zappa Aldisio Andrea va fi trimis în judecată în stare de arest preventiv. Potrivit procurorilor, acesta nu a dorit extrădarea sa, preferând să fie judecat aici. Aceasta deşi în Italia nu a avut nicio condamnare ci doar probleme infracţionale minore, precum deţinerea de arme şi după expirarea permisului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!