Urmare a acestui proiect, Fundația a distribuit pachete consistente cu alimente, produse pentru igienă personală, dulciuri, răcoritoare, produse de curățenie, haine etc.
Partenerii principali ai campaniei au fost ,,International School of Oradea”, reprezentată de director Ahmet Dundar, și Fundația Comunitară.
,,International School of Oradea” a reușit să doneze 250 de pachete cu alimente, în timp ce grădinițele și școlile gimnaziale din Oradea au donat peste 310 pachete.
Cu toții au înțeles ce înseamnă lipsurile în viața copiilor și în viețile vârstnicilor uitați de cei dragi, singuri.
,,Sărbătorile sunt mai frumoase atunci când dăruiești. Această acţiune a avut menirea să aducă sărbătoare în viaţa şi în casele acestor micuţi și oameni în vârstă aflaţi în suferinţă. Lumea întreagă nu o vom putea schimba, însă vom putea schimba chipul unor copilaşi, vom putea schimba încruntarea de pe feţele unor oameni uitați de cei dragi, făcându-I să uite că mai au câteva clipe de trăit. Nu vă vor putea mulţumi în faţă, dar vor ști că, undeva, a existat <
Citiți principiile noastre de moderare aici!