Potrivit ANM, se va înregistra disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosferică.
„Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice și sudice. În orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități cu precădere în zonele de câmpie.
Îndeosebi după-amiaza și seara, vremea va fi instabilă la deal, la munte și local în celelalte regiuni. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp”, precizează meteorologii de la ANM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!