Sportivii înscrişi în cea de-a doua ediţie a Probikers Bike Marathon au luat startul sâmbătă, din curtea Bazinului Olimpic din Oradea. „Participanţii au avut posibilitatea de a opta pentru unul dintre cele două niveluri de dificultate şi anume, pentru traseul scurt (Race – 36,8 km) şi traseul lung (Elite – 73,6 km), cel din urmă presupunea parcurgerea de două ori a traseului scurt. Concurenţii au fost repartizaţi în diferite categorii în funcţie de vârstă şi traseul la care s-au înscris.
Iubitorii ciclismului au venit din mai multe judeţe (judeţele: Timiş, Cluj, Arad, Sălaj, Bihor), dar nici ţara învecinată n-a rămas în urmă, din Ungaria 30 de concurenţi au reprezentat această ramură a sportului”, informează organizatorii, Asociaţia Sportivă Probikers. În total, au frământat dealurile din jurul oraşului şi pădurea Săldăbagiu, aproape 300 de biciclişti. Cursele au fost asistate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Bihor şi de reprezentanţii Serviciului Public de Salvamont, Salvaspeo Bihor. „Concursul s-a desfăşurat fără accidente serioase, în afară de mici răniri toată lumea a ajuns teafără la linia de Finish”, mai transmit organizatorii.
Câştigătorii
Race (traseul scurt):
Masculin:
14-18 ani:
I. Oros Andrei – România
II. Seliceanu Marcel – România
III. Popescu Octavian – România
19-29 ani:
I. Vlad Sabău – România
II. Mellau Ádám – Ungaria
III. Kovács Zsolt – România
30-39 ani
I. Kiss Péter – Ungaria
Citiți principiile noastre de moderare aici!