Vineri a început a IV-a ediţie a Serbărilor Zăpezii la Vârtop, în organizarea Consiliului Judeţean Bihor, Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, Primăriei Nucet, Agenţiei de Management al Destinaţiei Bihor şi a Asociaţiei Pro Turism Vârtop.
Vremea este potrivită pentru fotografii, plimbări cu telescaunul, dar și pentru concursuri.
La Vârtop Freestyle Invitational participă 12 snowboarderi şi 3 schiori de elită din scena românească de freestyle, concurs care urmează să se desfășoare sâmbătă. Se premiază: podium general la snowboard, cel mai bun schior şi cel mai bun copil.
Cabron, Feli și Smiley urmează să concerteze sâmbătă seară în aer liber. După concertele celor trei artiști va avea loc o coborâre cu torțe și foc de artificii.
Pentru duminică sunt prevăzute concursuri de schi și snowboard.
La Serbările Zăpezii se găsesc standuri ale producătorilor tradiţionali.
Citiți principiile noastre de moderare aici!