Primii care au urcat pe scena principală au fost trapperii Tussin și Oscar, începând cu ora 20. Iubitorii acestui gen de muzică au fredonat și s-au simțit bine pe muzica celor doi artiști. Imediat după Tussin și Oscar, atmosfera a fost întreținută de DJ-ul italian Simone Vitullo împreună cu Adrian Șaguna.
Cel mai așteptat DJ al serii
În prezența a mii de spectatori, DJ Tujamo a mixat diverse piese, printre care se numără „The rhythm of the night” a trupei Corona, „Love me again” a lui John Newman, „Sweet dreams” de Eurythmics sau celebrul „Hotel room service” interpretat de Pitbull. DJ-ul nu a ezitat să aducă pe scenă și hituri de la Avicii, Axwell & Ingrosso și Peggy Gou.
După o oră și jumătate de hituri mixate de Tujamo, a urmat pe scenă DJ-ul Mahony. Cei care au achiziționat bilete VIP s-au putut bucura de un after party al cărui atmosferă a fost întreținută de DJ Dobrikan.
Noutatea festivalului
În acest an, organizatorii au amenajat două scene în cadrul festivalului: scena principală și scena Sunrise, dedicată DJ-ilor locali.
Food truck-uri și zone de socializare
Iubitorii de distracții au avut la dispoziție zone amenajate pentru relaxare și socializare lângă standurile cu mâncare, pe spațiile verzi. Cei mici s-au bucurat de un mini parc de distracții în zona special amenajată micilor petrecăreți.
Food truck-urile au fost foarte căutate de public, acestea punând spre vânzare o varietate de băuturi și feluri de mâncare.
Trimite articolul
XVa sugerez sa cititi cu mare atentie regulamentul de restituire a banilor ramasi pe bratara/card (acesta fiind obligatoriu), sa nu aveti surpriza pe care am avut-o eu la plecare cand am dorit sa imi recuperez banii ramasi pe card (nu putini) si care nu a fost posibila.Sumele neutilizate de pe brățara/card RFID pot fi preschimbate în bani după
încărcarea brățării/cardului RFID, prin procesul numit “Returnare sume rămase
necheltuite pe Brățara /card RFID”. Procesul de returnare se face astfel:
a) Retragerea banilor rămași pe brațară se face exclusiv online la adresa:
https://shorturl.at/q4Krr
b) Retragerea se poate efectua doar după finalizarea evenimentului în perioada
15.07.2024 – 17.07.2024.
c) Retragerea este posibilă doar pentru sumele mai mari sau egale cu 50 de lei.
Orice sumă rambursată va fi taxată cu 5 lei (ex: la 50 de lei retrași, suma
rambursată va fi de 45 de lei). Suma va fi returnată în contul participanților
după finalizarea perioadei de procesare a retragerilor, în perioada 18.07.2024 –
29.07.2024.