Un juriu de specialişti a desemnat câștigătorii concursului de creație „De la imaginație la creion” organizat de Casa de Cultură Oradea. Majoritatea lucrărilor cuprind reprezentaţii ale edificiilor emblematice pentru Oradea. Oarecum o surpriză este incuderea între simbolurile oraşului a contestatelor tramvaie Siemens.
Oradea, la feminin
Doi dintre artiştii câştigători ai primelor trei locuri au ales să atribuie oraşul feţele unor tinere femei ce poartă, ca o aură sau ca podoabe şi decoraţiuni simboluri ale Oradiei: turnul Primăriei, Şirul Canonicilor, Palatul Vulturul Negru sau Cetatea Medievală. „Oradea” Mariei Lucian care a luat locul I şi premiul de 150 euro, urmată de lucrarea semnată de Anca Şuiugan, plasată de juriu pe locul II, cu premiul aferent, de 100 de euro. Lucrarea lui Ciprian Mihai Mocanu, plasată de juriu pe locul al III-lea, apaţine unui alt registru artistic, similar benzilor desenate.
Semifinalişti sunt Cristina Tîrnovean, Mădălina Caciora, Cecilia Maria Lazău, George Hurgoi, Ieronim Moruţ şi Florin Lazău. Între lucrările de remarcat sunt puzzle-ul Mădălinei Caciora dar şi lucrarea lui Florin Lazău care pare să fi suprins în desenul său portetul celebrei şi elegantei vânzătoare de flori din restaurantele şi terasele oraşului.
Ca şi câştigătorii premiilor în bani, semifinaliştii primesc acces gratuit pentru două persoane la toate spectacolele Toamnei Orădene 2012.
Juriu de specialitate
Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultură a Municipiului şi organizator al Toamnei Orădene spune că lucrările alese au rostul de a decora situl oficial al festivalului, http://toamnaoradeana.com, şi vor rămâne postate acolo vreme de un an.
Câştigătorii s-au ales dintre 14 participanţi, care şi-au prezentat creaţiile juriului format din Clarence Ceniza (Strateg – Agenția THEY, Amsterdam), Alex Beltechi (Specialist în ilustrație, branding, typography), Cristian Scurtu (Copywriter – Agenția GRAFFITI BBDO, BUCURESTI) şi Alex Mălăescu (Art Direction – Agenția GRAFFITI BBDO, BUCURESTI).
Citiți principiile noastre de moderare aici!