Licitația pentru transportul județean de persoane, lansată în luna ianuarie 2022, încă nu are câștigători. La momentul lansării licitației, termenul de depunere a ofertelor a fost 15 februarie 2022.
[eadvert]
„Până la acest moment a fost finalizată evaluarea tehnică a ofertelor depuse, iar în prezent are loc evaluarea ofertelor financiare”, ne-au transmis reprezentanții Consiliului Județean Bihor, care estimează că termenul de finalizare, declararea câștigătorilor și semnarea contractelor se va face până la 5 decembrie 2022, adică la mai bine de 330 de zile de la lansarea licitației.
Vinovată de faptul că licitația durează atât de mult ar fi Agenția Națională pentru Achiziții Publice. „Procedura a fost selectată de către ANAP pentru verificare ex ante și decurge cu termene prelungite”, ne-au informat reprezentanții CJ Bihor. Cu toate acestea, în timpul conferinței de presă cu ocazia bilanțului de la jumătatea mandatului, vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a venit cu o altă explicație. El a spus atunci că din cauza unor modificări legislative, licitația pentru transportul județean a fost întârziată și din acest motiv, aparatul executiv al CJ încă întârzie să își respecte angajamentele față de îmbunătățirea transportului public județean.
Licitație după reguli noi
CJ Bihor a licitat la începutul lunii ianuarie 2022 serviciul de transport public județean. La momentul lansării licitației, CJ Bihor estima încasări de peste 151 de milioane de lei pentru transportatori, în următorii 7 ani. Licitația a fost organizată după noi reguli, adoptate în urma unor consultări cu operatorii și a unor dezbateri publice, reguli care au stârnit unele nemulțumiri în rândul transportatorilor din județ. Instituția a scos la licitație 101 trasee, structurate pe 24 de grupe. Pentru prima dată a dispărut factorul vechime pe traseu.
Reprezentanții CJ au luat decizia respectivă pentru că acest criteriu „avantaja transportatorul care deținea anterior licența de traseu, denaturând competiția liberă”. „Acest factor a fost înlocuit cu experiență similară, demonstrată cu contracte de servicii publice executate oriunde în Uniunea Europeană. Totodată, operatorii interesați vor constitui o garanție de bună execuție, ceea ce va face ca transportul să devină mai stabil și mai predictibil. În contractul de delegare a gestiunii, vor fi stipulate clauze clare cu privire la respectarea obligațiilor fiecărei părți. Abandonul intempestiv al traseelor, practicat de unii operatori în ultimii ani, va fi mult mai dificil sau cu niște costuri semnificative pentru operatorul de transport”, a transmis atunci CJ Bihor.
Contractul vechi, în vigoare
Între timp, transportul județean se desfășoară în baza vechiului contract, care expiră la 31 decembrie 2022. Însă navetiștii se plâng de condițiile în care trebuie să călătorească spre locul de muncă. Spre exemplu, câțiva pasageri de pe ruta Ianoșda – Oradea spun că pe lângă faptul că oamenii stau în picioare în microbuz, o parte din cursele pe ruta respectivă au fost scoase începând cu 1 octombrie. Ca urmare, unii pierd ore întregi pentru a ajunge de la muncă acasă, pentru o distanță care poate fi parcursă în aproximativ 40 de minute.
„Eu plec de acasă la 4:30, la ora 5:40 ajung în Oradea în autogară. Îmi încep programul la ora 7:00 în timpul săptămânii și la ora 8:00 duminica. În perioada asta de timp stau în autogară. Sâmbătă am plecat la 4:30 de acasă și am ajuns de la muncă la ora 21:30, în condițiile în care programul meu se termină la ora 17:00”, ne-a povestit un navetist.
Acesta, împreună cu alte două persoane din zonă, a fost miercuri în audiență la CJ Bihor, fiind primiți de consilierul președintelui Ilie Bolojan și de reprezentantul Compartimentului Transport din cadrul instituției. Oamenii ne-au declarat că nu au primit informații noi în legătură cu problemele semnalate.
Alți trei locuitori din județ au transmis o sesizare instituției, în care se plâng de transportul de persoane pe ruta Oradea – Păușa.
„Sate precum Păușa, Șauaieu, aparținătoare comunei Nojorid, sunt ca izolate de lume din punctul de vedere al transportului. Având în întreținere un bunic, la final de săptămână ne lovim mereu de aceeași problemă a transportului, pentru că nu avem cum să ajungem până în sat.
Trebuie să mergem pe jos de la/până la șosea, la autobuzele de Tinca, cele mereu arhipline, disconfortul fiind mai mereu cuvânt de lege, pentru că autobuzele sunt vechi, aglomerate și trebuie să ducem bagajele în mâini până în sat (1,5 km de mers pe jos până la intrarea în sat). (…) Fără mașină personală, ne ia o oră să ajungem până în Oradea, la o aruncătură de băț. Din păcate și în timpul săptămânii, tot pe autobuzele de Tinca mizăm, pentru că cel de Șauaieu pleacă la ora 14:45 din Oradea, oră la care oamenii muncesc.
După aceea, nimic”, se arată în sesizarea semnată de Iosif Vereș. El se mai plânge că „tarifele nu sunt afișate la urcarea în mijlocul de transport și fiecare șofer ia cât are chef, iar într-o duminică ne-am pomenit că ni s-a cerut suma de 10 lei de persoană din stația amplasată pe drumul care leagă Leș de Tinca (bifurcația cu drumul spre Păușa-Șauaieu), până în Oradea”. „De asemenea, nu puține sunt ocaziile când călătorim în picioare, pe interval, ba chiar să fim lăsați în stație la drumul Leș-Tinca fără nicio alternativă, pentru că microbuzele de 15-20 de locuri sunt pline ochi”, mai spune sursa citată.
Lista actuală a operatorilor de transport persoane
SC Alveco SRL pe rutele Beiuș – Finiș, Vălani de Pomezeu – Beiuș
SC Pavel Trans SRL pe ruta Borumblaca – Marghita
SC CDI Transport SRL pe rutele Pietroasa – Beiuș – Oradea, Hinchiriș – Oradea, Beiuș – Oradea
SC Arpilaci SRL pe ruta Cubulcut – Marghita
SC K&E Comtrans SRL pe rutele Salonta – Ghiorac, Salonta – Boiu, Salonta – Ant, Salonta – Girișu N. – Tinca
SC Autoros ABC SRL pe rutele Sălacea – Oradea, Valea lui Mihai – Oradea, Cheșereu – Oradea, Albiș – Cadea, Oradea – Boțean – Bălaia, Oradea – Ineu de Criș
SC Gad Aser Trans SRL pe rutele Cornet – Aleșd, Luncșoara – Aleșd, Bratca – Oradea, Baraj Leșu – Borod, Cornițel – Oradea, Aleșd – Oradea
SC Transderna SRL pe rutele Oradea – Derna, Oradea – Spinuș – Marghita, Oradea – Tileagd, Spinuș, Voivozi – Brusturi – Oradea
SC Cenalos Impex SRL pe rutele Oradea – Cenaloș, Oradea – Sâniob
SC Romsorelia SRL pe ruta Bucuroaia – Oradea
SC Dorycor Tours SRL pe rutele Oradea – Cotiglet, Oradea – Dobrești – Lunca Sprie
SC Ovis Tour SRL pe rutele Oradea – Vârciorog, Oradea – Borsa, Oradea – Săcădat – Săbolciu
SC Csordas Trans SRL pe rutele Tinca – Salonta, Salonta – Ianoșda, Tămașda – Avram Iancu – Salonta
Citiți principiile noastre de moderare aici!