În acest interval temporar va ploua în toate regiunile, iar la munte vor fi şi ninsori. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15…20 l/mp.
La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60…65 km/h.
Citiți principiile noastre de moderare aici!