Cu un prim interval de şapte zile în care maximele termice vor ajunge chiar şi la 30 – 31 de grade, prin Banat şi Oltenia, dar şi cu un regim termic în scădere săptămâna viitoare, conform prognozei de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Crişana, în prima săptămână, temperaturile maxime vor avea variaţii semnificative. Cele mai mari maxime se vor atinge în jurul datei de 27 septembrie când media lor va fi de 28- 29 de grade, iar cele mai mici în 29 septembrie, când aceasta va fi de 18 – 19 grade. În cea de-a doua săptămână se va încălzi treptat, astfel că la sfârşitul intervalului de prognoză maximele termice vor fi în medie de 21 – 23 de grade. Minimele termice vor fi în creştere, de la o medie de 10 grade, în prima dimineaţă, până la 16 grade în 28 septembrie, în următoarele trei nopţi vor scădea treptat, dar semnificativ, cu 8 – 9 grade, apoi vor creşte uşor şi media nu va mai depăşi 10 – 12 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalele 24 – 25 septembrie şi 28 – 30 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!