În zonele înalte ale Bihorului, iarna insistă iar stratul de zăpadă permite săniușul sau alte activități în natură. Zona Glăvoi și intrarea în Poiana Bălileasa sunt preferate de turiștii din Bihor sau de peste graniță, la fel ca Padișul, la Bisericuța Moțului.
Și în Vârtop sau în Stâna de Vale este strat de zăpadă, iar pârtiile de schi sunt practicabile.
În perioada vacanței școlare, salvatorii montani din cadrul Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor asigură permanența în bazele Salvamont de la Vârtop, Stâna de Vale şi Padiş. Salvatorii informează că stratul de zăpadă la nivelul staţiunilor este de cca 40-50 de cm şi cca 1m în zona de creastă. Este un strat de zăpadă tasat şi, pe alocuri, îngheţat cu multe denivelări din cauza perioadelor cu temperaturi ridicate. Aceste denivelări pot fi acoperite cu un strat subţire nou așternut, ceea ce implică atenție sporită din partea turiștilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!