Aria precipitaţiilor va rămâne extinsă pe aproape întreg intervalul următoarelor două săptămâni.
În Crişana, în primele zile din interval, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie de 16 grade. La mijlocul primei săptămâni, vremea se va încălzi uşor, iar valorile maxime se vor apropia de cele specifice perioadei, cu medii de 19 – 20 de grade. În intervalul 4-6 octombrie, valorile termice vor fi din nou în scădere, cu o medie a maximelor care va ajunge la 18 grade. În a doua jumătate a intervalului vor mai fi variaţii termice. Astfel, în data de 9 octombrie, media valorilor diurne va ajunge în jurul a 23 de grade, iar apoi va fi în scădere spre 20 de grade. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii în jurul a 5 grade. Până la sfârşitul intervalului, alternanţele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 9 – 11 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în intervalul 3-7 octombrie şi după data de 10 octombrie.
sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!