Rețelele social media sunt împânzite cu imagini și statusuri cu zăpadă.
Vreme capricioasă, ninsori la început de aprilie. Vezi aici avertizările meteo –> http://bit.ly/1GOaZ5F
Posted by Bihor Online – Bihon RO on Thursday, April 2, 2015
Așa cum Bihon.ro anunța încă de miercuri, meteorologii au emis o atenționare de precipitații mixte și vânt puternic pentru toată țara, valabilă până vineri.
Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, până vineri la ora 18, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăși local 55…60 km/h. În zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h.
„La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi şi intervale în care ninsoarea va fi viscolită. În Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri (2/3 aprilie) şi în cursul zilei de vineri (3 aprilie)”, transmit meteorologii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!