Cei care, de fapt, au în locuinţe reţele de apă, canalizare, curent electric şi încălzire sunt beneficiarii unei majorări a impozitului pe clădire cu 68%! Indiferent că acestea le-au realizat din veniturile lor…
Controale tematice
Măsura are rostul de a creşte încasările la bugetul Primăriei, spun finanţiştii. „Sunt controale tematice pe care le stabilim la nivelul direcţiei. Vedem mereu de unde putem prinde venituri suplimentare la buget. Controale similare au fost înainte la terenuri – unde erau declarate greşit destinaţiile, unii spuneau că fac agricultură în oraş, sau la categoriile de scutiţi. Asta e munca noastră”, spune Ioan Guler, şeful Serviciului Impunere Persoane Fizice.
Conform acestuia, au fost trimise convocări celor plasaţi în zonele A şi B ale oraşului, acolo unde există pe stradă reţelele de utilităţi deci e mai probabil ca proprietarii de imobile să fie racordaţi. Se poate aplica majorarea de 68% numai dacă cele patru tipuri de reţele sunt prezente concomitent în locuinţă. Locuinţele încadrate în registre ca fiind „fără reţele” sunt impozitate la nivelul minim ori cele cu aceste utilităţi, chiar dacă au fost introduse pe banii proprietarilor şi nu ai oraşului, trec într-un grad de impozitare superior. „Ţine de o evaluare mai aproape de realitate a imobilului şi de stabilirea unui impozit în acord cu aceasta”, explică şi Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice din Primărie.
Chiar dacă sumele suplimentare nu sunt mari, adunate înseamnă o sursă semnificativă pentru buget.
Două, trei sute pe săptămână
„Am început la începutul lunii septembrie şi am trimis câte două, trei sute de scrisori pe săptămână. N-am trimis la toţi deodată ca să nu aglomerăm ghişeele. Am trimis la 70-80% dintre cei pe care-i avem în vedere. Dintre cei care au venit, cam 20 se încadrează pentru creşterea impozitului”, zice Ioan Guler.
Legea permite calcularea „din urmă” a impozitului pe trei ani. Dacă, însă, proprietarul locuinţei poate face dovada că ultima utilitate a fost introdusă înainte de acest termen – cu chitanţe, facturi sau altfel, impozitul se recalculează pe perioada declatată.
La finalul controlului, inspectorii Primăriei vor ieşi pe teren pentru o verificare a realităţii din oraş mai ales „la cei care nu vin la Primărie deşi au fost convocaţi sau la cei care trezesc suspiciuni”, zice Ioan Guler.
Citiți principiile noastre de moderare aici!