Nicolae Oros, zis „Iepu”, acuzat că l-ar fi omorât pe taximetristul Bajkán Péter, care a fost găsit în februarie 2009 împuşcat, într-un şanţ, pe Calea Sântandreiului, cere statului român despăgubiri de cinci milioane de euro.
Oros a fost achitat de instanţe şi declarat nevinovat, dar asta după ce a fost ţinut în închisoare un an, o lună şi trei săptămâni, sub acuzaţia de omor.
O întreagă poveste s-a ţesut în jurul probelor ADN şi, analizele de la Institutul Mina Minovici din Capitală au relevat, inclusiv anul trecut, la reexpertizare, că pe probele prelevate nu e nici urmă din ADN-ul lui Nicolae Oros.
Jurnal bihorean şi Bihon.ro au relatat constant, nepărtinitor, acest caz, de-a lungul anilor, iar ieri, Oros a declarat pentru cititorii noştri că a recurs la acest gest pentru ca Justiţia să nu mai facă astfel de greşeli şi nimeni să nu mai treacă prin ce a trecut el atâţia ani de zile. În cererea lui, Oros vorbeşte şi de faptul că, pe perioada detenţiei, a fost obligat să stea într-o cameră de şase metri pătraţi cu alţi şapte deţinuţi şi ar fi primit hrană cu valori calorice pe o zi cam cât o doză de Coca-Cola, „cât să supravieţuieşti”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!