Luni la ora 10:00 încep înscrierile în Programul „Rabla pentru electrocasnice” prin care se oferă vouchere de 200, 300 şi 400 de lei celor care achiziţionează maşini de spălat, frigidere, televizoare şi aparate de aer condiţionat.
Cine vrea să-şi cumpere un electrocasnic nou, cu un consum mai mic de energie, trebuie să fie pe fază. Luni, 15 iulie 2019, de la ora 10:00, se dă startul la cea de-a treia etapă din acest an a Programului „Rabla pentru electrocasnice”. Înscrierile se fac pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu, pe principiul „primul venit, primul servit”.
Suma iniţială alocată acestui program pentru anul 2019 a fost de 40 de milioane de lei, în cadrul celor două ediţii desfăşurate în data de 24 mai şi 18 iunie fiind acordate vouchere în valoare de 20 milioane lei.
Faţă de anul trecut au fost introduse o serie de noutăţi. Astfel, prin program pot fi achiziţionate şi televizoare şi maşini de spălat vase, care se adaugă frigiderelor, maşinilor de spălat rufe şi aparatelor de aer condiţionat.
O altă noutate este posibilitatea modificării, de către solicitant, a informațiilor introduse eronat (cu excepția CNP), prin utilizarea codului unic de accesare a înscrierii, până în momentul semnării contractului de finanțare.
De asemenea, se poate modifica eficiența energetică a unui echipament aprobat, de la o clasă superioară la o clasă inferioară, până în momentul utilizării voucherului, cu modificarea sumei aferente fiecărei categorii de echipament.
Cea de-a treia etapă a Programului „Rabla pentru electrocanice” din 2019 va începe luni – 15 iulie, la ora 10:00. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va pune la dispoziţia persoanelor fizice, începând de la această dată suma de aproximativ 20 de milioane de lei, pentru noi înscrieri în Programul Rabla pentru electrocasnice, potrivit AFM.
Suma de 20 de milioane de lei este rezultată din neutilizarea voucherelor în termenul de valabilitate, precum şi din diferenţele provenite din modificarea eficienţei energetice a echipamentelor aprobate de la o clasă superioară la o clasă inferioară, la cererea beneficiarului.
Suma iniţială alocată pentru anul 2019 a fost de 40 de milioane de lei, în cadrul celor două ediţii desfăşurate în data de 24 mai şi 18 iunie fiind acordate vouchere în valoare de 20 milioane lei.
Noutăţi
Programul „Rabla pentru electrocasnice” are o serie de noutăţi faţă de ediţia de anul trecut. Astfel, prin program pot fi achiziţionate şi televizoare şi maşini de spălat vase, care se adaugă frigiderelor, maşinilor de spălat rufe şi aparatelor de aer condiţionat.
Un alt element de noutate al Programul din acest an îl reprezintă posibilitatea modificării, de către solicitant, a informațiilor introduse eronat (cu excepția CNP), prin utilizarea codului unic de accesare a înscrierii, până în momentul semnării contractului de finanțare.
Altă noutate pentru această sesiune este posibilitatea de a modifica eficiența energetică a unui echipament aprobat, doar de la o clasă superioară la o clasă inferioară, până în momentul utilizării voucherului, cu modificarea sumei aferente fiecărei categorii de echipament. Persoana fizică beneficiază de valoarea unui voucher la achiziţionarea unui EEE eligibil, în schimbul predării unui DEEE echivalent, cu excepția mașinilor de spălat vase care vor putea fi achiziționate la schimb cu oricare alt electrocasnic din program (frigider, televizor, aer condiționat, mașină de spălat rufe).
Finanţarea din cadrul Programului „Rabla pentru electrocasnice” se acordă sub formă de vouchere, în vederea achiziţionării de echipamente electrice şi electronice de uz casnic.
Astfel, sunt acordate vouchere 200 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++, 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++, 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++, 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++), 300 lei pentru categoria frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare cu eficienţa energetică A++, 400 lei pentru categoria frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare cu eficienţa energetică A+++.
De asemenea, în schimbul predării unui echipament vechi şi pentru achiziţia unui televizor cu eficienţa energetică A şi A+, consumatorul primeşte un voucher în valoare de 200 de lei, iar pentru un aparat similar, dar cu eficienţă energetică A++ şi A+++, suma creşte la 400 de lei.
Prima ediţie a Programului „Rabla pentru electrocasnice” a devenit operaţională pe data de 19 decembrie 2018, cu un buget de 20 de milioane de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!