„Așa e procedura!”. Este dictonul verbalizat de Ionel Avrigeanu, liderul liberalilor din CJ Bihor, ce sintetizează atitudinea Opoziției din plenul CJ Bihor. Cu speranţa că liberalii şi udemeriştii vor da o altă conducere a Consiliului Judeţean, din luna ianuarie 2016 – speranţă exprimată de consilierul PNL Dacian Foncea – grupul PNL din CJ Bihor, condus de Ionel Avrigeanu ţine morţiş să voteze secret, la cabina de vot, ședință de ședință. Cu toate că în mandatele trecute se votase la masă, fără tam-tam, inclusiv când Avrigeanu era vicepreședinte.
Marți, treisprezece Hotărâri de Consiliu Judeţean au fost votate așa, greoi, cu timpi morți de așteptare, pentru un deznodământ dinainte așteptat: impunerea propunerilor PSD, UDMR și ALDE în diferitele structuri ale CJ Bihor. Cu atât mai mult cu cât PNL s-a încăpățânat să nu facă propuneri. În timp ce, încolonați, consilierii PNL făceau ture către cabina de vot, grupurile PSD-ALDE şi UDMR au votat la masă. 18 voturi au PSD-UDMR-ALDE în plenul CJ Bihor şi 17 voturi are PNL.
„Defecțiunea” PNL
Pentru că nu şi-au propus reprezentanţi la niciunul dintre proiectele de hotărâri unde se cerea vot secret, liberalii nu au făcut decât să taie de pe buletinele de vot numele propuse de PSD-ALDE şi UDMR. La un moment dat, însă, s-a constatat că reprezentantul propus de UDMR întrunise 19 voturi, pentru două proiecte de hotărâri consecutive, iar într-un al treilea caz reprezentantul PSD a primit 19 voturi. Semn că un liberal, netăind toate propunerele adversarilor politici, a votat omul UDMR sau PSD, de trei ori consecutiv. Erau proiecte de hotărâri ce vizau votarea reprezentanţilor CJ în şcoli. A fost momentul în care a cerut o pauză, pentru a face „anumite reglaje”. Ulterior, „defecţiunea” PNL a dispărut, revenindu-se la rezultate de 18 contra 17 voturi. Chiar dacă consilierul Dacian Foncea interpreta votul „defect” ca un semn precoce a apropierii ce va să vină, PNL+UDMR, după alegerile parlamentare. Când, speră Foncea, PNL va guverna ţara şi, implicit, UDMR va dori să conducă Judeţul Bihor alături de PNL. O ultimă defecţiune a votului PNL de partid a avut loc la desemnarea preşedintelui Consiliului Director al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, când Florin Dubău (PSD) a întrunit 19 voturi. Aşadar şi un vot de la PNL!
Încredere zero
Procedura a fost cerută expres de liberali după scandalul de la alegerea noii conduceri a Consiliului Judeţean, iar aceasta face ca şedinţele CJ Bihor să se prelungească peste măsură, cu fiecare ocazie. Din perspectiva rezultatului votului, fără rezultat, până acum. Doar că PNL are o acţiune în Justiţie, ce contestă modul în care a fost aleasă tripleta Pasztor – Mang – Bodea la şefia CJ Bihor. Şi, potrivit lui Avrigeanu, până când nu există o sentinţă definitivă, liberalii vor vota la fel în plenul CJ Bihor, pentru orice vot ce implică desemnarea de persoane în diferite structuri.
Fiecare hotărâre ce a cerut vot secret a prelungit şedinţa ordinară a CJ Bihor cu circa 10 minute. Aceasta deoarece, deşi PNL nu a făcut propuneri, reprezentantul PNL în comisia de validare, acelaşi Dacian Foncea (manager la clinica privată NewMedics din Oradea – Cantemir – n.red.) cerea ca buletinele de vot să fie ştampilate şi semnate în faţa sa. Motivul: încredere zero în colegii săi din comisia de validare, Grim Andras (UDMR) şi Ana Maria Tiron (PSD). Ulterior, minute bune se pierdeau cu deplasarea consilierilor PNL, votul în cabina de votare, precum şi număratul voturilor. Într-un chip oarecum hazliu, liderul PNL din CJ Bihor, Ionel Avrigeanu, îi propusese, într-unul din desele momente moarte, președintelui CJ, Pasztor să fie deschisă şi a doua cabină de vot, pentru mai multă operativitate!
Liberalii au mai acuzat faptul că reprezentanţii CJ Bihor în şcolile speciale şi liceele tehnologice din subordine au fost propuşi pe criterii politice, din partea PSD şi UDMR. În replică, Pasztor şi Mang au indicat faptul că, la Oradea, primarul Ilie Bolojan a băgat reprezentanţii PPMT – partidul lui Tokes – în consiliile de administraţie ale şcolilor din Oradea! Cum ar veni, pentru a face în ciuda UDMR.
Aceeaşi lege, alt procedeu, la Oradea
Solicitată de redactorul JB&BIHON, secretarul Judeţului, Carmen Soltănel, a subliniat faptul că votul secret este obligatoriu pentru proiectele de hotărâri ce privesc desemnarea de persoane, fiind cerut de art. 45, al (5) din Legea 215/2001, a administraţiei publice locale. Potrivit lui Soltănel, aceeaşi procedură este cerută şi pentru voturile din consiliile locale. Aşadar, acelaşi vot secret ar trebui să aibă loc şi în Consiliul Local Oradea, când se propun persoane pentru diferite structuri. Doar că acolo niciun grupul politic – PNL, PSD sau UDMR – nu cere vot secret. Prin urmare, se votează deschis, ridicându-se mâna!
Citiți principiile noastre de moderare aici!