”Am făcut lucruri importante împreună, dar consider că de aici încolo avem responsabilitatea de a reașeza în conștiința tinerilor cultul pentru muncă”, a subliniat președintele FPB, Ioan Lucian, în introducerea făcută despre buna colaborare dintre cele două instituții.
Directorul general, Csaba Bekesi, și-a dovedit încă o dată, dacă mai era necesar, profesionalismul și profunda sa implicare în transformarea instituției pe care o conduce, prin câteva propuneri care cu siguranță vor dimensiona conlucrarea cu mediul de afaceri și vor înlesni posibilitățile de a-și găsi loc de muncă celor care doresc cu adevărat acest lucru.
Prezente la întâlnire, două dintre firmele reprezentative ale județului Bihor, Emsil Techtrans și Connectronics România și-au exprimat păreri cu privire la lipsa forței de muncă pe anumite domenii și necesitatea corelării curriculei școlare a liceelor și universităților cu necesarul de forță de muncă al companiilor din jud. Bihor. Practica elevilor și a studenților, a fost un alt subiect dezbătut. Interesul elevilor și studenților pentru ”practica adevărată” este alarmant de scăzut, vina fiind atât a părinților cât și a cadrelor didactice care nu sunt suficienți de fermi și convingători în a-i îndemna pe elevi și studenți să participe la aceste activități practice atât de necesare în formarea lor profesională. S-a conturat o agendă de activități comune:yiua porților deschise organizată la mai multe companii din Bihor,realizarea unor anumite cursuri de orientare profesională,realizarea unor proiecte pe fonduri europene.Din punctul de vedere al FPB și această întâlnire importantă, parte a unui ciclu de întâlniri cu principalele instituții ale județului Bihor și-a atins scopul, dovedind că parteneriatul dintre mediul de afaceri și instituțiile județene este indispensabil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!