Tinerii care fac şcoală la Grupul Şcolar George Bariţiu au toate şansele să se ţină departe de fapte rele. Penitenciarul Oradea tocmai a semnat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor prin care vor încerca să prevină delicvenţa juvenilă.
Tot în această săptămână Penitenciarul Oradea a semnat şi un acord de parteneriat cu Grupul Şcolar George Bariţiu, prin derularea de activităţi de instruire şcolară în penitenciar, dar şi mai multe activităţi educative ce vor urmări prevenirea infracţionalităţii şi promovarea incluziunii sociale.
O zi în închisoare
Subcomisarul Adrian Bungău, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, a explicat că bordul Penitenciarului consideră că prevenirea delicvenţie juvenile poate fi prevenită mult mai uşor prin „strategii unitare, cu acţiuni concentrate din partea tuturor instituţiilor care pot contribuii la reducerea fenomenului infracţional”.
Parteneriatul dintre şcoala G. Bariţiu şi Penitenciar se va materializa prin programul „O zi în închisoare”, prin care elevii de la Bariţiu vor beneficia de „o învăţare complexă din punct de vedere al funcţionării individuale şi sociale, datorită contactului direct cu realitatea din mediul penitenciar”, informează scms Bungău.
Şefii Penitenciarului speră că prin aceste parteneriate să sporească responsabiliatea socială şi să schimbe comportamentul tinerilor care dau dovadă de violenţe sau atitudini ce le pot periclita viitorul.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!