Joi, în cadrul celei de-a V-a ediţii a programului de burse au fost decernate opt burse de merit în valoare de 9.600 ron! Bursele poartă numele unor profesori apreciaţi, trecuţi la cele veşnice: bursa „Prof. Martinov Milan” – limba şi literatura română, bursa „Prof. Ban T. Florian” – matematică, bursa „Prof. Gavril Hădăreanu” – ştiinţe sociale dar şi ale unor mari lideri şi oameni de cultură creştină ai locului ca şi Traian Dorz, celebrat în 2014 la 100 de ani de la naştere. Până în prezent, absolvenţii şi asociaţia Bunul Samaritean din localitate au contribuit către programul de burse şi reparaţii cabinet matematică cu bani şi servicii în valoare de peste 65.000 de ron în aceşti patru ani. Remus Sime, absolvent 2000 al şcolii beiuşene este parte a programului cu iniţiativa „Alerg pentru o Cauză”, prin care a adunat bani prin maratonul de la Viena, 2012 şi un super maraton, de 200 kilometri între Timişoara şi Beiuş, în patru zile, în mai 2013. Este importantă investiţia absolvenţilor din generaţiile trecute în educaţia curentă la Samuil Vulcan, deoarece fiecare bursă face o mare diferenţă! „Şcolile în care absolvenţii se implică cu know how, sistem de valori şi pe cale financiară sunt cele care vor rezista cel mai bine pe piaţa educaţiei iar noi ne dorim ca Samuil Vulcan să progreseze. Să nu uităm că nu facem nimic nou: fondatorul, episcopul Samuil Vulcan a pus la dispoziţie resurse proprii foarte mari să pornească şcoala. Este datoria noastră s-o întărim”, spune Adrian Ciorna, iniţiatorul programului.
„Bursa le vine mănuşă”
„Ideea este extraordinară! Felicit absolvenţii fondatori ai programului, banii acordaţi ca burse de merit vin ca o mănuşă elevilor câştigători, pentru că provin majoritatea din familii modeste. Bursa constituie un stimulent pentru competiţia între elevi iar elevii mai mici văd răsplata muncii asiduue la premianţii claselor a XII-a de azi. Încurajez sponsorii să continue a sprijini programul prin asociaţia Bunul Samaritean Beiuş, căci avem elevi valoroşi şi în generaţiile următoare”, ne spune cunoscutul profesor de fizică Ilie Rus, care slujeşte faimoasa şcoală beiuşeană din 1978 şi care a avut bursieri în 2014 şi 2013, de când absolvenţii au iniţiat şi bursa de fizică.
„Bursa de merit primită azi are o însemnătate extraordinară pentru mine şi este o frumoasă încoronare a eforturilor depuse de-a lungul anilor”, ne spune Florentina Ciuhandu, olimpică naţională la religie ortodoxă – premiu special – câştigătoarea bursei Poet Traian Dorz.
„Azi dimineaţă, la sosirea la ceremonie, un cadru didactic m-a oprit şi a donat 200 ron pentru programul de burse. Ca fondator al programului, mi-a stat puţin inima în loc şi am zis că într-adevăr suntem pe un drum bun. Programul are viitor, împlineşte un ţel înalt. Elevii premiaţi strălucesc deja în matematică, fizică şi până la sociologie sau geografie. Vom accelera eforturile noastre, buna colaborare cu şcoala şi accentua valoarea meritocraţiei prin aceste burse şi nu numai. Invit toate generaţiile de absolvenţi să se alăture mie, lui Horia Ban, Nelu Abrudan, Dumitru Ganţ, Cristinei Birta, Vladimir Martinov, Horia Degău, Danielei Matiuţ şi pleiadei de absolvenţi donatori ai ultimilor patru ani. Avem nevoie de dânşii în efortul de a deveni o şcoală de elită între primele 10 ale României”, ne spune Adrian Ciorna, absolvent 1985 clasa prof. Ban T. Florian, preşedintele asociaţiei Bunul Samaritean Beiuş. Asociaţia continuă atragerea de fonduri pe aceste noi paliere, urmărind astfel finanţarea dezvoltării şcolii şi „împlinirea viziunii de a fi în 10 ani între primele 10 şcoli de elită din România”, conform declaraţiei de la festivitatea de închidere de an şi decernare burse de la şcoala beiuşeană, venită din partea lui Adrian Ciorna, iniţiatorul acestei viziuni ambiţioase. „Reiau deci invitaţia de a contribui financiar la programul de burse. 1.350 ron este costul unei burse pentru un an de zile. Puteţi dona în contul IBAN RO83 RNCB 0034 0218 0285 0001 o sponsorizare bursă integrală, mai multe burse ori părţi ale unei burse. Detalii pe http://www.goodsamaritan.ro/index.php/ro/programe/programul-educational, unde aflaţi şi buletinul informativ al absolvenţilor per programul de burse. Alătură-te veteranilor şi noilor absolvenţi donatori!”, spune Adrian Ciorna.
Citiți principiile noastre de moderare aici!