Primarul Oradiei s-a întâlnit săptămâna trecută cu cetăţenii din zona cartierului Mihai Eminescu. Ilie Bolojan a prezentat riveranilor lucrările de modernizare aflate în derulare sau care vor începe curând.
Pe străzile Delfinului şi Coralilor s-au înlocuit conductele de apă din azbociment cu unele din polietilenă. Aceiaşi operaţiune începe luni pe strada Măceşului, urmând a fi finalizată pe 15 septembrie.
Totodată, străzile Carol Davila, Delfinului, Fântânilor, Coralilor şi Navigatorilor urmează să fie modernizată de către Direcţia Tehnică a Primăriei, reprezentată la întâlnire de directorul Mircea Ghitea Pe aceste străzi municipalitatea va introduce canalizare pluvială, se va turna covor asfaltic, se vor realiza trotuare şi accese la case.
Vor autobuzul 16
Cetăţenii participanţi s-au arătat mulţumiţi de investiţiile municipalităţii dar au ridicat şi alte probleme cu care se confruntă, cum ar fi salubrizarea zonei, prelungirea liniei de autobuz 16 pe strada Gutenberg precum şi patrularea poliţiei naţionale în cartier. Edilul-şef le-a promis că va transmite mai departe solicitările către autorităţile competente.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!