Locatarii blocurilor de opt sau zece etaje sunt ţinta unei campanii duse de RER Ecologic pentru a-i convinge să accepte să-şi ducă deşeurile jos, la pubelă. Pe lângă considerente de ordin igienic – în multe cazuri ghenele gem de gândaci sau şobolani şi put de trăznesc, cei de la RER sunt interesaţi de colectarea selectivă a deşeurilor menajere. Ori asta nu se poate realiza în condiţiile în care toate deşeurile sunt aruncate de-a valma prin tub.
Au refuzat
„Am făcut demersuri pe lângă administraţiile de proprietari din blocurile cu ghene să primească în custodie pubelele, măcar cele pentru colectarea selectivă. Sunt unii care au refuzat”, spune Camelia Mălinaş, director Rer Ecologic.
Societatea de salubrizare se află în situaţia de a fi constrânsă de lege să ridice gunoiul numai de pe domeniul public. La rândul său, nu dispune de pârghii legale să oblige administratorii blocurilor cu ghenă să scoată gunoiul din camera ghenei până afară de pe proprietatea blocului.
Fără pârghii
„Noi nu putem forţa pe nimeni să accepte pubelele şi să nu mai arunce în ghene dar oamenii trebuie să înţeleagă că legislatia cere colectarea selectivă. În plus, legislatia cere ca depozitarea pubelelor să se facă pe domeniul public, ori ghena şi tubul sunt domeniu privat”, spune reprezentanta RER Ecologic.
Măcar pubele pentru reciclabile
„În trei săptămâni, din 400 de scări cu ghenă câte sunt în Oradea am reuşit să lămurim 60, 70 de administratori de asociaţii şi au fost de acord să închidă ghena sau măcar să accepte containerele pentru reciclabile”, spune Camelia Mălinaş.
Unul dintre argumentele în favoarea pubelei este că, aşa cum cineva care stă la ultimul etaj într-un bloc de patru etaje, poate coborî pe scări cu gunoiul, ar trebui să poată şi cel care îşi coboară gunoiul cu liftul.
Soluţii de compromis
Zonele de blocuri de 8-10 etaje, care au fost construite cu ghenă, nu sunt, încă, deservite de incintele de depozitare pubelelor de gunoi. În unele din cazuri s-au acceptat temporar compromisuri: tubul ghenei a fost blocat şi în camera de jos au fost mutate pubelele pe care le ridică maşinile RER-ului. Situaţia nu este chiar pe lege, muncitorii fiind obligaţi încă să intre pe proprietatea privată a blocurilor, dar măcar se evită acumulările de gunoi şi se poate încerca colectarea selectivă.
C.Gh.
Citiți principiile noastre de moderare aici!