Hotelul Vulturul Negru a găzduit vineri work-shopul „Diseminarea proiectului – Modalităţile de promovare postproiect ale dezvoltării Otip pentru Parcul Industrial transfrontalier Oradea (Eurobussines)”. La întâlnirea de lucru au luat parte administraţia Parcului Industrial, ai Primăriei şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri transfrontaliere Oradea – Debreţin: Parcul Industrial transfrontalier Oradea”, derulat prin Programul România Ungaria Phare CBC, Prioritatea 2. Proiectul este iniţiat de Primărie, prin Administraţia Imobiliară Oradea, în parteneriat cu Primăria Debreţin.
Avantajul amplasamentului
Unul dintre principalele avantaje pe care le are Parcul Industrial şi pentru care investitorii îl aleg este amplasamentul în imediata vecinătate a graniţei, spune Delia Ungur, administratorul Eurobussines Parc, adăugând că aceştia se declară bucuroşi să nu circule pe drumurile din România ci pe cele din Ungaria, ţară cu o infrastructură net superioară.
Administratorul parcului a mai subliniat în cadrul work-shop-ului, că, dezvoltarea Parcului Industrial constituie o şansă şi pentru Universitatea orădeană, având în vedere practica investitorilor de a colabora cu instituţiile de învăţământ superior, ceea ce le oferă posibilitatea de a se adapta cerinţelor de pe piaţa europeană a muncii.
Încearcă să le câştige încrederea
„Avem mult de lucru la construirea unor relaţii bazate pe încredere cu investitorii. Ei încă mai semnează contracte cu administraţia publică locală, cu o strângere de inimă”, mai spune Delia Ungur.
Aceasta a mai specificat că în urma primei etape de licitaţii pentru concesionarea terenurilor din parc, au fost încheiate nouă contracte, a fost concesionată o suprafaţă de 16 hectare, la o valoare totală de 15 milioane de euro, cei nouă investitori angajându-se că până în 2011 vor pune la dispoziţia locuitorilor 650 de locuri de muncă.
Eurobussines Parc derulează acum cea de-a două etapă de licitaţie, în cadrul căreia şi-au anunţat participarea câteva companii italiene şi locale, cu care vor trebui încheiate contractele înainte de Sărbătorile de Iarnă.
Mălina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!