Persoanele cu vârsta peste 50 de ani au șansa de a-și dezvolta abilitățile digitale antreprenoriale. Ocazia le este oferită „eDigiStars”, un proiect interregional, cofinanțat prin Programul transnațional Dunărea care reunește parteneri din opt țări pentru a obține soluții de schimbare a perspectivelor în carieră ale persoanelor de peste 50 de ani.
[eadvert]
„Dezvoltarea abilităților antreprenoriale digitale ale seniorilor prin-un sistem inovator de formare”, sau proiectul eDigiStars își propune să dezvolte ecosisteme durabile care să transforme cu succes persoanele de peste 50 de ani în antreprenori digitali independenți – seniorii reușesc să acumuleze abilitățile dorite în domeniul digital, iar companiile își păstrează competitivitatea. Ecosistemele menționate sunt comunitatea tuturor entităților și instituțiilor implicate în sprijinirea seniorilor pentru dezvoltarea lor profesională în fiecare țară.
„eDigiStars” se bazează pe o cooperare profesională autentică între: furnizori de formare profesională, agenții de ocupare a forței de muncă, ONG-uri, administrații locale, camere de comerț, organizații de dezvoltare economică și industrială și grupuri țintă defavorizate.
„La nivelul județului Bihor s-a format un grup de lucru, format din reprezentanți ai AJOFM Bihor, Universității Oradea, asociațiilor patronale, ONG-urilor, care vor identifica exemple de succes pentru a fi prezentate participaților la cursuri. Deja am identificat câteva astfel de persoane”, ne-a declarat Sorina Bradea, administrator RoMarketing, partener în proiect.
Aceasta a adăugat că din județul Bihor vor participa la acest curs 25 de persoane. Acestea vor fi identificate în urma unei campanii care se va derula peste câteva luni.
Proiectul cuprinde 19 parteneri din opt țări dunărene – Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Ungaria, România, Slovenia, Ucraina.
Instrumente inovatoare
Nucleul proiectului este dezvoltarea a trei instrumente inovatoare, care vor avea un rol esențial în procesul de schimbare a șanselor seniorilor la o nouă carieră. Primul instrument se numește POWERYOU și va motiva seniorii să devină antreprenori digitali, al doilea CAMPUS, va ajusta cursurile relevante la nevoile specifice ale seniorilor, iar instrumentul LABEL îi va certifica pe aceea care demonstrează suficiente abilități digitale. Conform activităților planificate, toți partenerii din regiunea Dunării proiectează împreună aceste instrumente organizând, datorită pandemiei, întâlniri virtuale și folosind diverse metode și instrumente de colaborare online.
Scopul principal al instrumentului POWERYOU este impulsionarea seniorilor, companiilor și instituțiilor să își schimbe mentalitatea legată de dobândirea competențelor digitale. Pentru a-și atinge scopul, partenerii proiectului au colectat și corelat informații relevante din fiecare țară în domeniul formării, dezvoltării și gestionării resurselor umane, psihologiei, dezvoltării carierei și managementului proiectelor și marketingului. Principala preocupare în dezvoltarea acestui instrument este transformarea temelor și incertitudinilor pe care seniorii le au legat de digitalizare.
Al doilea instrument dezvoltat în cadrul proiectului, CAMPUS va oferi o abordare personalizată pentru instruirea seniorilor în competențe digitale. Instrumentul va ghida furnizorii de formare profesională în adaptarea eficientă și eficace a cursurilor la nevoile specifice ale grupului țintă. În cadrul proiectului, CAMPUS va fi testat prin organizarea unui curs pilot.
Partenerii proiectului au analizat în cadrul workshopurilor derulate aspecte specifice legate de dificultățile pe care seniorii le întâmpină în procesul de învățare – atenția, motivația, memoria, dexteritatea, procesarea informațiilor, etc. identificând apoi strategii eficiente în formarea competențelor digitale ale seniorilor
LABEL, cel de-al treilea instrument al proiectului, va funcționa ca un mecanism de construire a încrederii și demonstrare a competențele seniorilor în relația cu angajatorii. Persoanele care îndeplinesc criteriile stabilite vor primi certificarea eDigiStars LABEL. Instrumentul va fi și un ghid pentru conștientizare și consolidare a încrederii angajatorilor din diferite segmente ale industriei. Pornind de la studiul „Cadrul european al competențelor digitale” și integrând experiența și expertiza partenerilor proiectului, s-au stabilit nivelurile și domeniile de competență digitală relevante pentru seniori.
Workshopurile derulate în paralel pentru dezvoltarea celor trei instrumente, expertiza din întreaga regiune a Dunării și din toate sectoarele oferă o bază stabilă pentru implementarea în continuare a sistemului inovator de formare pentru sprijinirea antreprenoriatului digital al persoanelor de peste 50 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!