În perioada 8 – 19 septembrie, Habitat for Humanity Beiuş va găzdui 400 de voluntari de la compania Celestica în cadrul proiectului „Locuinţe pentru un viitor sigur”, unde vor zidi 20 de locuinţe în 10 zile. Casele vor fi ridicate într-un timp record, în doar două săptămâni. Se vor înălţa 120 de ziduri la care vor fi folosite peste 13.000 de cărămizi cu goluri verticale marca Wienerberger şi 500 saci cu mortar, aşa încât prin mâinile voluntarilor vor trece aproape 100.000 kg de materiale de construcţii.
Proiect
Proiectul „Locuinţe pentru un viitor sigur” se întinde pe o durată de trei ani. Casele vor fi construite pe terenul pus la dispoziţie de Administraţia Imobiliară Oradea cu voluntari români şi străini sub atenta supraveghere a specialiştilor Habitat. Acestea sunt concepute în sistem multifamilial, duplex şi forplex, aşa încât două sau patru familii împart acelaşi imobil. În prezent au fost ridicate primele două locuinţe toamna anului trecut tot cu sprijinul voluntarilor de la Celestica.
Colaborarea cu Celestica datează din anul 2010, când angajaţii companiei au lucrat la fundaţia unui proiect realizat în parteneriat cu asociaţia Căminul Felix. De atunci an de an, voluntarii „celeşti” au contribuit la construirea a cinci case Habitat în Oradea. Peste 700 de angajaţi au făcut acest lucru posibil, urmând ca în cele două săptămâni care urmează încă 300 de voluntari să-şi mobilizeze energiile pentru o nouă provocare, cea mai mare de până acum.
O locuinţă are suprafaţa de 56 m2 şi este compusă din două dormitoare, living, bucătărie şi baie. Ca şi materiale de construcţie se folosesc cărămizi cu goluri verticale, iar nivelul superior va fi din lemn cu pereţi de tip sandwich realizaţi din vată minerală, polistiren, gips carton, OSB şi tencuială nobilă. Toate acestea împreună cu ferestrele termopan oferă o termoizolaţie excelentă, astfel încât locuinţa va fi încălzită cu un cost extrem de scăzut. La finalul proiectului, 30 de familii vor avea o casă sigură, decentă şi sănătoasă.
„Voluntarii vor fi împărţiţi pe echipe zilnic şi vor începe ziua de lucru cu un instructaj care le va oferi toate informaţiile necesare pentru ca oricare să poată executa lucrările ce vor avea loc pe şantier, prin urmare nu e nevoie de nici un fel de experienţă în domeniul construcţiilor şi se vor găsi activităţi după puterea fiecăruia sub îndrumarea şi supravegherea specialiştilor Habitat”, a precizat Emil Popa, purtătorul de cuvânt al Habitat Beiuş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!