„Cererile de finanţare depuse până la data suspendării finanţării în cadrul axei 3, domeniul de intervenţie 3.4. „Infrastructură de educaţie”, Programul Operaţional Regional (POR), solicită sume care ating 287% din alocarea financiară regională pentru această schemă de finanţare. Este cea mai mare depăşire a unei alocări financiare în regiunea noastră, în ceea ce priveşte POR”, a precizat Andreea Atanasiu, expert comunicare POR.
Solicitări numeroase
Nu mai puţin de 96 proiecte au fost depuse la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Vest de către autorităţile publice locale şi universităţi, pănă la data de 31 iulie când a intrat în vigoare suspendarea domeniului major de intervenţie 3.4. – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.
Conform ADR Nord-Vest, cele 96 de proiecte solicită în total o finanţare de 99 milioane Euro.
Suma totală alocată pentru Transilvania de Nord pe toate axele POR, pentru întreaga perioadă 2007-2013, este de 536,41 milioane euro, în vreme ce până în acest moment, proiectele depuse pe toate domeniile majore de intervenţie solicită suma de 514 milioane Euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!