Voluntariatul le-a dat elevilor de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” o lecţie de viaţă. De zece ani, elevii sunt implicaţi în activităţi de voluntariat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC). Programul se derulează sub egida Ministerului Educaţiei, iar din 2004 este finanţat de Baroana Nicholson, membră a Parlamentului Europei.
Încă de la lansarea programului, elevii de la Liceul Greco-Catolic s-au implicat în acţiuni de voluntariat, timp de nouă ani colaborând cu Centrul de Educaţie Incluzivă „Orizont” și Casa Minunată, iar din acest an şcolar, ei colaborează cu Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, desfăşurând numeroase activităţi şi participând la concursuri şi festivaluri.
Activităţi
„Am avut o mare bucurie să văd un număr atât de mare de elevi doritori să se implice, să ofere din timpul lor liber implicându-se în acţiuni de voluntariat”, a spus prof. Adina Radu, coordonator al SNAC. Prima activitate din acest an şcolar s-a derulat în luna octombrie, fiind intitulată „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”.
„Concret, voluntarii implicaţi în proiect, împreună cu cadrele didactice au colectat pe lângă legume şi fructe, şi alimente pe care le-am donat Cantinei Sociale a Asociaţiei Caritas Eparhial. Campania a promovat voluntariatul, implicarea, altruismul, solidaritatea”, precizează prof. Adina Radu.
Voluntarii de la Liceul Greco-Catolic s-au implicat apoi în colecta de Crăciun a organizaţiei, au realizat felicitări, s-au implicat în campania 2%, iar de la începutul anului şcolar până în prezent îşi dedică timpul şi energia în activităţi de voluntariat de la Centrul de Zi Gabrielle al Caritas Eparhial. Centrul este frecventat de 11 copii din familii nevoiaşe, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani. Voluntarii îi ajută pe aceşti copii atât la teme, cât şi la desfăşurarea diferitelor activităţi care contribuie la dezvoltarea capacităţilor fizice şi intelectuale.
„Voluntariatul este pentru mine o experienţă deosebită şi nouă care mă ajută să îmi descopăr noi abilităţi, ajutând acolo unde e nevoie”, susţine Raluca Pop, elevă în clasa a X-a A la Liceul Greco. Pentru colega sa de clasă, Alexandra Ciarnău, voluntariatul este „o lecţie de viaţă, o experienţă frumoasă care te face să fii mai bun şi să îi ajuţi pe ceilalţi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!