Invitat la activitate a fost Ioan Radu, psiholog și asistent social la Fundația Încrederea, din Oradea, care a încercat să definească noțiunea de voluntariat, cu ajutorul elevilor participanți.
Voluntariatul este activitatea desfășurată, din proprie initiativă, de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială. Într-o atmosferă degajată, dar constructivă, elevii au stabilit apoi, care sunt avantajele voluntariatului: interacțiunea cu ceilalți, posibilitatea întocmirii unui contract de voluntariat, satisfacția că poți ajuta, experiență acumulată etc.
Voluntariatul nu este o noțiune nouă românilor, însă există numeroase piedici care apar atunci când constatăm că nu avem timp suficient, suntem prea comozi, ne este rușine, suntem indiferenți sau dezorganizați. Oamenii s-au ajutat mereu între ei sau au muncit împreună pentru atingerea scopurilor, pe care și le-au propus, fie că-și strângeau recoltele, își construiau o casă, ridicau o biserică sau o scoală în comunitatea lor. Din păcate, felul în care românii percep ideea de muncă voluntară s-a schimbat de-a lungul timpului.
Totuși, deși sunt doar elevi în clasa a IX-a, unii elevi din liceu au desfășurat activități susținute de voluntariat, împărtășind experiențele lor cu ceilalți colegi. Milena, elevă în clasa a IX-a B, a fost voluntar în cadrul Fundației Filantropia, timp de 2 ani, iar Eusebiu din aceeași clasă, de trei ani încoace, i-a învățat pe alți elevi să descifreze tainele computerului, în cadrul Fundației Coder Dojo.
Activitatea s-a încheiat cu dorința unora dintre elevii prezenți, de a desfășura activități de voluntariat în cadrul Fundației Încrederea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!