Mai mulţi angajaţi ai companiei Provident Financial România au fost sâmbătă voluntari pe şantierul asociaţiei Habitat for Humanity Beiuş. Aceştia au dat o mână de ajutor la finalizarea casei Aurorei Horge.
Cei 27 angajaţi şi reprezentanţi ai Provident Financial România au lucrat la finisajele interioare, la tencuirea pereţilor exteriori ai locuinţei şi la turnarea betonului pentru trotuarele curţii. „Este al treilea an în care voluntarii noştri construiesc pentru comunităţile defavorizate din România împreună cu asociaţia Habitat for Humanity. Numeroasele iniţiative de voluntariat în care angajaţii noştri se implică sunt o dovadă în plus a modului prin care înţelegem să fim o companie responsabiă în comunităţile în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea”, a declarat Russell Johnsen, directorul general al companiei.
Casa de Paşti
Habitat Beiuş a început în luna martie construcţia unei noi locuinţe pentru familia Horge din localitatea Bunteşti „Aurora Horge trăieşte în casa părintească unde şi-a crescut cei doi copii singură în urma divorţului survenit în urmă cu cinci ani. Casa are aproximativ 70 de ani şi a fost ridicată de părinţii Aurorei după moda vremii, pe structură de lemn, din chirpici şi lipită cu pământ. Nu au apă curentă, doar o fântână în curte”, a declarat directorul executiv al filialei Habitat Beiuş, Mircea Jurcan.
Proiectul de care aparţine locuinţa de la Bunteşti este unul anual, cu o tradiţie neîntreruptă de 11 ani în Habitat Beiuş şi care poartă numele „Casa de Paşte”. În fiecare an, din anul 2000, cel puţin o familie a beneficiat de sprijinul Habitat în obţinerea unei case decente, simple şi sănătoase.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!