Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2024 a avut loc în data de 15 ianuarie cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București.
Juriul galei a fost format din: Bianca Burţa-Cenat, critic şi istoric literar, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” şi lector asociat la Facultatea de Litere din Bucureşti, Cosmin Perţa, poet, prozator și eseist, şi Cristina Bogdan, scriitoare și conferențiar universitar dr. în cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării (din 2016), prodecan (2016-2021) și decan (2021-2024) al Facultății de Litere, Universitatea din București.
Invitat la microfon, Cosmin Perţa a menţionat că a fost impresionat de calitatea volumelor pe care le-a citit şi s-a bucurat că anul trecut chiar a fost anul poeziei, remarcând faptul că poezia românească este tot mai diversă şi mai performantă.
Cosmin Perţa a anunţat câştigătorul premiului Tânărul scriitor al anului 2024, menţionând că acest premiu ia în considerare toate categoriile, şi cum anul trecut categoria „regină” a fost poezia, premiul Tânărul scriitor a mers către un poet.
„Este unul dintre liderii legitimi ai generaţiei sale, atât prin originalitatea poeziei în contextul literaturii recente, cât şi prin aceea că în discurusul său înglobează într-un mod expresiv şi convingător mărcile estetice reprezentative pentru literatura post douămiistă, a cărei identitate stilistică şi tematică se conturează tot mai bine în ultimii ani. E vorba despre un poet al detaliului, fără a fi minimalist, al stărilor afective intense, al marginaliilor de tot felul, fără a fi excentric. E vorba despre Mihók Tamás, care în æs alienum crează un spaţiu al unei vibraţii, aş spune cerebral corporale, într-un racord la o lume tot mai alienată şi puţin integrabilă în termen de simbioză, şi pentru că ni s-a părut tuturor remarcabil registrul ludic pe care reuşeşte să-l utilizeze cu foarte multă inventivitate stilistică, şi să contrabalanseze în felul acesta gravitatea tematică, ducând totul într-o construcţie amplă, poetic-simfonică absolut admirabilă. Felicitări, Mihók Tamás!”, a punctat din partea juriului Cosmin Perţa.
Mihók Tamás (n.1991, Oradea) este poet bilingv, traducător literar, redactor de carte și redactor al Revistei de cultură „Familia”. Este absolvent al filologiei orădene, specializarea română-engleză (2013) și masterand al aceleiași facultăți. A studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier. Din 2019 este doctor în Litere cu o teză despre lirica bihoreană română şi maghiară. Este autor a cinci volume de poeme în română și două în maghiară. A tradus texte din peste șaptezeci de autori, publicându-le în reviste, antologii și volume individuale. A susținut lecturi atât în țară, cât și în Ungaria, Anglia, Germania, Belgia, Polonia și Suedia. Mihók Tamás a câştigat premiului „De-aș avea…” acordat de revista de cultură Familia în 2014. Este cofondator al clubului de lectură „Pragul Vaida”.
La gală, Mihók Tamás a mulţumit organizatorilor şi membrilor juriului, editorului Claudiu Komartin, Anei Toma care a realizat coperta volului său de poezie, şi tuturor celor care „i-au tolerat ifosele în timpul scrierii volumului”, transmiţând apoi mesaul „Haideţi să nu ne mai pierdem în mize minore şi să fim solidari în vremurile în care trăim, şi să continuăm lupta pentru păstrarea libertăţii de exprimare”.
Celelalte premii acordate au fost Premiul Tânărul poet al anului 2024 câştigat ex aequo de Vlad Alui Gheorghe pentru volumul „Mici insule fără verdeață” apărut la Editura TracusArte şi de Ioana Iuna Şerban pentru volumul „Fată întâlnește instituție”, apărut la Editura Vellant, Premiul Tânărul critic literar al anului 2024 primit de Victor Cobuz pentru cronicile literare și activitatea publicistică în anul 2024 (în principal, în revista Observator cultural) şi Premiul Cartea de Poezie a Anului 2024 pentru „Medusa” de Rita Chirian, Casa de Editură Max Blecher.
Gala Tinerilor Scriitori, ediția a XV-a, a fost organizată de Asociaţia Euro Culturart şi Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române din București şi a fost difuzată în direct de Radio România Cultural. Momentele muzicale au venit din partea invitaţilor Mike Godoroja & Blue Spirit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!