Cea care i-ar urma lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății ar urma să fie dr. Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat, potrivit unor surse politice.
[eadvert]
Întrebat, vineri, dacă i-ar acorda sprijinul său, Vlad Voiculescu a spus că Ioana Mihăilă ar avea susținerea sa.
„Dacă aceasta va fi decizia Alianței USR PLUS, ca dr. Ioana Mihăilă sau altcineva să meargă să preia portofoliul, evident că îi voi oferi toată susținerea mea. Nu e vorba numai de mine, ci de întreaga echipă”, spune Vlad Voiculescu.
El precizează că a intrat în politică pentru a face „o diferență”.
„Ca să fie foarte clar, am intrat în politică, eu și colegii mei, să facem o diferență, nu pentru o funcție sau alta. Cu siguranță voi pune umărul și de acum încolo și cu siguranță pentru cei care vor o schimbare și pentru cei care împărtășesc valorile de adevăr, profesionalism, de transparență voi fi în continuare un partener”, conchide Voiculescu.
Dr. Ioana Mihăilă este medic endocrinolog în Oradea.
Dr. Ioana Mihăilă va fi propunerea USR PLUS pentvru a prelua funcția de ministru al Sănătății, potrivit unor surse din alianță.
Orădeanca Ioana Mihăilă, în calcule ca ministru al Sănătății
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
Xde ce ati sters comentariile