Din acest punct de vedere, administraţia din Marghita se află în faza cea mai avansată a procedurilor pentru evaluarea apartamentelor ANL. Fiecare primărie din localităţile unde există astfel de construcţii are însă probleme specifice de rezolvat până în momentul în care va face o ofertă concretă actualilor chiriaşi.
După primele estimări, chiar dacă nu au fost parcurse toate etapele până la evaluare, au început să se contureze preţurileapartamentelor. La Marghita, primarul Dorel Talpoş spune că preţul este bun, cu mult sub cel al pieţei, adică 420 euro mp. La Beius preţul pe mp construit este de 480 euro, dar situaţia juridică a terenului e incertă.
Primarul Salontei susţine că nu va reuşi niciodată să vândă un apartamentANL la preţuri care, conform Serviciului Economic, se situază cu mult peste preţul pieţei. La stabilirea preţului sunt luate în calcul mai multe elemente: utilităţile, aleile, parcările.
Marghita este unul dintre cele mai ofetante localităţi din Bihor din punctul de vedere al locuinţelor construite în regim ANL. Chiar dacă preţul pe mp construit e mult sub cel al pieţei, vânzarea blocurilor ANL Marghita nu curge liniar. Aceasta fiindcă apartamentele au o particularitate: nu sunt după standardele Agenţiei. „Apartamentele ANL de la armată sunt deosebit de generoase ca spaţiu. Nu sunt ca şi celelalte. aceasta fiindcă ele au fost concepute ca apartamente de serviciu de către Ministerul Apărării, instituţie de la care au fost preluate. Aşa se explică faptul că un apartament cu trei camere are 110 mp, când apartamentele similare de pe piaţă au 70 de mp. Până acum avem doar patru cereri de cumpărare înregistrate. Au fost mai mulţi oameni care s-au interesat de vânzarea apartamentelor, dar acesta va fi subiectul unei dezbateri publice. Suntem în faza în care trecem blocurile din domeniul public în cel privat, urmează dezmembrarea şi evaluarea. Mulţi oameni au aşteptat însă Programul Prima Casa”, spune primarul de Marghita Dorel Talpoş.
Cu prilejul recentei vizite la Marghita, ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, a cerut să se caute soluţii pentru a îmbina cerea cu oferta
„Să fie recalculate preţurile. Preţul lor din 2003 este mult prea mare. Să se acorde facilităţi, în temei legal.Dar haideţi să uităm de statul comunist. E normal să fie mare dacă şi suprafaţa e mare, iar construcţiile sunt solide. Am vrea să cumpărăm o casă în cinci ani. Alţii o cumpără în două generaţii”, a spus Blaga referindu-se la locuinţele de la Armată. Dacă mai vreţi blocuri A.N.L., aveţi tot sprijinul. Cât mi-aţi cerut, atât v-am dat. Banii sunt alocaţi pentru Marghita. Faceţi împrumuturi şi voi. Daţi bătaie la infrastructură. Profitaţi de momentele de criză când firmele nu au de lucru. Daţi-le de lucru. Dar faceţi lucruri de calitate. În „Regat” am văzut tot felul de lucrări, unele m-au dezamăgit profund (arătau ca o cocină). Legat de locuinţele A.N.L., informaţi beneficiarii că după trei ani de chirie şi le pot cumpăra. Să profite de Prima Casa”, a adăugat Blaga adresându-se autorităţilor.
Probleme juridice
Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, spune că are 36 de apartamente care ar putea fi scoase la vânzare în această primă etapă. „Sunt alte 36 de apartamente care ar putea intra în curând la vânzare. Vrea să clarific, în prima fază, situaţia juridică a terenului ”, spune Adrian Domocoş. „La Aleşd, apartamentele ANL au fost inaugurat abia anul trecut, deci nu se pune problema vânzării lor”, spune viceprimarul Letai Zoltan. La Nucet nu există nici un apartament ANL. „Avem 32 de apartamente de vânzare, dar nu cred că vom reuşi să o facem dacă nu va fi o reglementare . Preţurile noastre sunt mai mari decât cele de pe piaţă. Pentru salontan trebuie găsit un preţ viabil, fiindcă nu poţi vinde la fel un apartament în salonta cu unul din Cluj. Strategia trebuie regândită şi noi am făcut adrese către autorităţi”, spune primarul de Salonta, Torok Laszlo.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!