Dintre cele 391 de sancțiuni, 257 au fost aplicate pentru depășirea vitezei, reprezentând un procent de 65,7%.
[eadvert]
Polițiștii rutieri bihoreni au acționat în perioada 14-16 mai pentru pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
22 de permise reținute
„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 391 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 150.845 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 22 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 12 certificate de înmatriculare, au fost constatate 13 tamponări și 12 infracțiuni. 257 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 43 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate șapte depășiri neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați trei bicicliști, iar 78 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, a informat Alina Fărcuța, comisarul-șef al IPJ Bihor.
Cu Audi-uri, cu peste 100 km/h
Duminică, oamenii legii au depistat doi șoferi care au depășit limita legală de viteză cu peste 50 km/h. Ambii conduceau autoturisme marca Audi.
Primul dintre aceștia, o femeie de 46 de ani din Oradea a fost depistată în jurul orei 07:50, pe strada Matei Corvin din Oradea. Aceasta conducea un autoturism cu viteza de 125 km/h. Câteva ore mai târziu, un alt șofer, un bărbat de 40 de ani din Diosig a fost surprins de radar, pe DN19, în localitatea bihoreană Satu Nou, circulând cu o viteză de 138 km/h.
„Conducătorii auto care au depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile”, a mai informat comisarul-șef Fărcuța
Trimite articolul
XChiar stau sa ma gandesc unde stau cu radarul ca nu i vede nimeni,iar mai bine sar pune sa opreasca tractoarele sa vedem cate au itp valabil si asigurare ,ca pe noi ne frige daca nu avem asa ca vreau sa vad o astfel de actiune cat mai curand,in rest politia ii fix pix,ii pt ce i legali nu pt smecheri si interlopi
-
Problema rumanilor e ca respecta legea numai cand vad politia. Si se mira de ce pute toata tara precum un rahat. Din cauza celor ca tine. Nimanui nu i se aplica legea pentru ca fiecare e “special”. Tara de oameni “speciali”. Spui ruman si tragi apa la buda.
-
Era important a se preciza ca erau doua masini …Audi!
Ca sa nu mai fie comentarii belicoase doar la adresa celor ce sunt detinatori sau conduc BMW-uri.
Vedeti cum se fac stirile induse?
Asa induci o anume stare in subconstientul celui ce citeste.
-
Mai avem, recordu e 176Km/h pe DN76 (cum a facut-o nu stiu)
DA CE ARE CU OAMENI
NU MAE VOE SA MERI TARE CA DACA AI MASINA BUNA??/
HUUUUO