[eadvert]
Expoziția, intitulată „Visuri colorate”, va avea loc miercuri, 28 iulie 2021, ora 17.00, în Parcul Libertății (în zona pianinei) și va cuprinde în jur de 65 de lucrări realizate în acrilic și acuarelă.
Autorul lucrărilor, Dragoș Mihai Dobocan, are 8 ani și a încheiat clasa I la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea. Dragoș pictează de la vârsta de 5 ani cu multă pasiune. El urmează cursurile de pictură la Atelierul „Mânuțe fermecate” (Alina Pocian) și la Școala „Francisc Hubic” din Oradea, la clasa profesoarei Florence Sabău. Dragoș și-a prezentat lucrările pentru prima dată la vârsta de 6 ani, când mama sa i-a organizat o expoziție pentru prieteni la Casa Minunată din Oradea. Lui Dragoș Dobocan îi place să călătorească, îi plac drumețiile, iubește florile și natura în orice anotimp, de aceea multe din lucrări sunt inspirate din natură. Are două lucrări preferate – „Bufnița”, văzută ca simbol al înțelepciunii, și „Canarul”, ca simbol al soarelui, al căldurii sufletești, al luminii. Iubește canarii pentru că sunt veseli, inteligenți, (în)cântători, motiv pentru care are acasă doi canari.
Micul artist a participat în toamna anului 2020 la primul său concurs – ,,Dessine-moi ton reve de paix” (Desenează visul tău de pace), organizat sub egida UNESCO, de Romanian Section Saint Germain en Laye Conseil International de la Danse (CID), la care a obținut premiul I, la categoria sa de vârstă (6-10 ani). Sunteţi invitaţi să admirați lucrările lui Dragoş Mihai Dobocan, miercuri, în Parcul Libertăţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!