Acţiunea începe în data de 21 decembrie 2012, la ora 17.00, şi se termină în data de 22 dec. 2012 tot la ora 17.00. În cadrul evenimentului „24 de ore pentru un zâmbet ” orădenii cu suflet sunt invitaţi să cumpere kilometri de fericire. În sensul că pentru 50 de lei vor putea face spinning sau vor putea să alerge 15 minute pe o bandă în cadrul unui eveniment care pune pe primul loc sănătatea copiilor.
CS Xterra organizează în parteneriat cu Lotus Center şi Utopium, un eveniment sportiv caritativ. „Scopul primordial al evenimentului este de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unor echipamente medicale speciale, pentru Secţia Oncologie a Spitalului Judeţean de Copii din Oradea. Scopul secundar este achiziţionarea, şi înmânarea unor cadouri de Crăciun, pentru copii bolnavi , care se află momentan în spital, şi nu au posibilitatea de a părasi spitalul nici în timpul sărbătorilor de iarnă ”, spune Szokolszky Istvan, organizator.
Împreună cu un alt organizator, Szokolszky Istvan va încerca să alerge 24 de ore în spirit de solidaritate cu micuţii care luptă cu boala pentru viaţa lor. Locul desfasurarii evenimentului este Lotus Center, la etaj – zona food court. Acolo vor fi amplasate 3 benzi de alergare şi 3 aparate de spinning. Pe câte unul dintre fiecare aparate se va alerga, respectiv se va pedala individual 24 de ore. Pe restul aparatelor se va organiza o ştafetă de 24 de ore, unde contra unei sume donate pentru aceasta cauză, oricine poate alerga sau pedala alături de membri clubului. Orădenii care vor să se alăture celor doi oameni care sunt gata să-şi testeze limitele pentru o cauză sunt rugaţi să vină cu pantofi de sport pentru a putea urca pe bandă.
Donaţii se pot face direct în contul CS XTERRA : ING BANK RO53INGB0000999902340276 sau direct la faţa locului, în timpul evenimentului , în urnele special amenajate.
Cine aleargă:
-doi dintre membrii asociatiei Xterra – Szokolszky Istvan – banda de alergare
– Berecki Tibor – aparat sinning, vor alerga respectiv pedala timp de 24 de ore.
-alti membri ai asociatiei, si nu numai , au organizat cate o stafeta de 24 de ore pe banda de alergare şi pe un aparat spinning.
-Dintre personalităţi:
– Dr. Rilti Ladislau – Director Spitalul Judeţean de Copii
– Florin Birta – Preşedinte CSM Oradea
– Pasztor Sandor – Director Tehnic Apele Romane
– Bimbo Szuhai Tibor – Administraţia Domeniului Public
– Iulius Delorean – Consilier local
– Cristian Tirla – Administrator Transolut ( sponsor principal )
– Kiss Tiberiu – Administrator MA Interglob Exim – Lotus
Citiți principiile noastre de moderare aici!